mediere obligatorie

Pași spre medierea obligatorie în Uniunea Europeană?

La 26 februarie 2015, Parlamentul European a făcut public un Raport privind starea justiției în Europa, raport ce cuprinde și un capitol dedicat medierii și aplicării acestei proceduri în statele membre.

Giuseppe de Palo este autorul raportului în ceea ce privește medierea în lumina aplicării Directivei 2008/52/EC. Acesta descrie în Raport potențialul medierii ca procedură de soluționare a litigiilor (prin raportul cost, timp și bani – mediere și instanțe judecătorești), dar și paradoxul că, deși avantajele medierii sunt incontestabile, statele membre nu au reușit să stimuleze medierea și numărul de medieri efective.

Italia este exemplul cel mai bun privind medierea obligatorie înainte de a face orice demers în fața unor instanțe civile ori comerciale, numărul de medieri ajungând la peste 200.000 de cazuri pe an. În alte state, numărul de medieri este scăzut și insignifiant în comparație cu numărul mare de dosare pe rolul instanțelor înregistrate anual.

Rezultatele modeste privind medierea sunt raportate la numărul mic de medieri pe an și la numărul de milioane de dosare civile înregistrate anual pe rolul instanțelor judecătorești în toate statele membre. Ceea ce dorește Directiva Europeană privind medierea este o balanță/un echilibru între numărul de procese de mediere și procese judiciare. Un echilibru între cazurile mediate și cazurile judecate.

Cât privește medierea obligatorie, raportorul explică faptul că medierea duce la o economie considerabilă de timp și bani, atât pentru părțile din conflict, cât și pentru stat, iar numărul de medieri și, implicit, economia în fapt a acestor resurse, s-ar putea realiza printr-o procedură obligatorie de mediere. Continue reading “Pași spre medierea obligatorie în Uniunea Europeană?” »

(Visited 56 times, 26 visits today)

De ce mediere ?

De ce mediere ? Ce este medierea aceasta si ce se intampla acolo ?  Si, mai important de atat, ce face mediatorul  atat de special incat eu, cu toate cele pe capul meu, sa mai merg  si la un mediator si nu la judecatorie ori tribunal ?

Si care sunt reperele dupa care ii recunoastem pe mediatori ? Nu au nici roba nici halat nici uniforma si nici ciocanel sau alte elemente distinctive.

Mediatorii impaca oamenii ? Pentru ca eu clar nu am de gand sa ma impact cu… si va spun si de ce ! Este vinovat, sa plateasca, sa se faca dreptate, sa intervina statul pentru mine pentru ca deasta platesc taxe si impozite, la stat, la stat la cozi uriase pentru a da bani la stat ! Iar ca sa scap de stat la cozi am sa las pe cineva in locul meu sa faca asta, un reprezentant legal , un avocat, care sa ma reprezinte in relatia cu statul si cu functionarii lui si cu sistemul care intotdeauna mai vrea o hartie, un timbru un dosar cu sina sau mai stiu eu ce.

Avocatul stie ce are de facut. El cunoaste legea si procedura, el se duce si se lupta pentru mine pana la capat , pana cand am sa castig ! Sau am sa pierd ! Cum sa pierd cu dreptatea in mana ? Cum se poate in hatisul asta legislativ tocmai eu sa pierd ? Dar aveam dreptate nu mai interesaza pe mine ce spune legea!   De ce nu m-au lasat pe mine sa le explic ? de ce pe mine nu ma asculta nimeni ? Este un loc in lumea asta unde sa pot eu sa explic cum stau lucrurile pentru ca mai bine decat mine nimeni nu stie ce imi doresc  ?

Da, la mediator !

La mediator omul este mai important decat sistemul iar dorintele si interesele oamenilor sunt ascultate inainte de a se analiza cadrul legislativ !

Exista sansa sa pierd procesul la mediere ? Continue reading “De ce mediere ?” »

(Visited 23 times, 15 visits today)

Medierea obligatorie: un experiment in desfasurare in dreptul civil francez

In Franta, medierea si mediatorul sunt pe cale sa devina o institutie cu un spectru de actiune mai larg si mai bine definit – un soi de justitie alternativa care sa creeze mai multa reponsabilitate dar mai ales mai multa implicare personala si intelegere a celuilalt in rezolvarea unui litigiu. Desigur, medierea nu este nicidecum o noutate in justitie, „inovatia” franceza constand in instituirea medierii obligatorii.

Deocamdata, medierea obligatorie este in faza de test, cu aplicabilitate limitata la domeniul familial si doar in doua jurisdictii – Bordeaux si Arras. Urmatorul domeniu care ar putea experimenta medierea obligatorie este dreptul muncii, mai precis in cazul concedierilor din societatile in buna stare. Un proiect de lege a fost initiat in acest sens in luna iulie.

Este o evolutie care anunta un anumit viraj in dreptul civil si, deocamdata, o ocazie de reflectie pentru avocati, ce se vad intr-o noua ipostaza de coexistenta si adaptare.

„Interventia tertilor moralizatori, purtatori de cuvant si decidenti in locul protagonistilor diferendelor nu mai este o regula de cativa ani incoace”, observa Agnes Tavel, avocata colaboratoare a portalului juridic Village de la Justice. „Justitiabilul are la dispozitie cel putin un alt procedeu pentru a iesi din fagasul relational pe care este impins. Ideea este aceeasi, cu siguranta, aceea de a apela la un tert. Dar acest tert nu mai este un decident. Acesta ar trebui sa stie sa-i ajute pe justitiabili sa gaseasca solutia cea mai potrivita. Brusc, justitiabilul nu mai este justitiabil, pentru ca solutia nu mai este judiciara. Acest stravechi sistem de gestiune prin proceduri apare de acum ca prea costisitor”, remarca, nu fara o urma de ironie, avocata.

Experimentul medierii obligatorii in dreptul familiei Continue reading “Medierea obligatorie: un experiment in desfasurare in dreptul civil francez” »

(Visited 27 times, 16 visits today)

Translate this site:

ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP - STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR - Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la: Contact -Tel:0768.511.900

e-mail:

mediatormustateanu@gmail.com

carti-de-vizita-mediator1
Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.

Follow Mediator Bucuresti

martie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Intrebarea mediatorului:

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...
PROGRAM MEDIERE BUCURESTI

Articole recente