instanta

Intr-o instanta cel putin jumatate sunt nemultumiti

Mi-au atras atentia doua afirmatii recente ale domnului Robert Cazanciuc, Ministrul Justitiei din Romania intrucat unul dintre subiectele abordate este medierea, un subiect sacru in ceea ce ma priveste. Desele intalniri avute cu reprezentantii MJ-ului in ultimele saptamani, ma fac sa privesc cu speranta noua forma a legii care se va prefigura la inceputul anului viitor.

Dupa decizia Curtii Constitutionaleam invatat insa sa fiu mult mai atent la nuante atunci cand este vorba despre mediere.

Metaforic vorbind, de multe ori am impresia ca drumul medierii este comparat cu Transfagarasanul, o locatie superba, abundent virajata, apreciata la nivel mondial dar pe care se circula cu viteza redusa, in perioadele in care accesul este permis. Un drum pe care de fiecare data cand il parcurgi, te simti la inaltime dar rareori te incumeti sa il urmezi. Si totusi, cea mai aproape de realitate comparatie (in acelasi ton) atunci cand vorbim despre mediere este mult ravnita si aproape inexistenta (pe aceste meleaguri) autostrada. Sau mai pe intelesul tuturor, cea mai scurta, economica, confortabila si sigura ruta din punctul A in punctul B.
Prima afirmatia:
„Intr-o instanta cel putin jumatate sunt nemultumiti, dar important insa este si cum motivam solutiile.”
Ceea ce noi, mediatorii sustinem de ani de zile, este confirmat de cea mai in masura voce sa o faca, Ministrul Justitiei. Iar aceasta nemultumire invocata (in fiecare proces in parte) deriva din nevoile celor care nu „primesc” solutii favorabile. Acestia au pornit cu speranta pe drumul judecatii dar la final de drum, au descoperit ca inca nu au ajuns la punctul de plecare. Si in mare parte, vor cauta un nou punct personal de plecare, intelegand sa parcurga un nou drum care, de asemenea, se poate intampla sa fie tot un „dead end”.
Cea de-a doua afirmatie:

Continue reading “Intr-o instanta cel putin jumatate sunt nemultumiti” »

(Visited 15 times, 10 visits today)

Din 2015 dosarele de la instanta vor putea fi consultate de acasa

Justitia romaneasca intra definitiv si irevocabil in „era Google”. Ministrul Justitiei a anuntat ca, din 2015, dosarele de la instanta vor putea fi consultate de acasa, contra cost, atat de judecatori, dar si de oamenii simpli, pe baza unor parole. Pentru asta va fi insa nevoie de electronizarea dosarelor, proces ale carui costuri sunt estimate la zeci de milioane de euro si pentru care Ministerul de resort va contracta un partener privat.

O sa demaram anul acesta un proiect destul de mare de electronizare a dosarelor, in asa fel incat oamenii si mai ales profesionistii sa poata accesa de la distanta dosarul in format electronic, sa nu mai fie nevoiti sa vina fizic in instante, in cadrul arhivelor care totdeauna vor fi insuficiente. Pe baza unor parole, poate fi accesat intreg dosarul de la instanta, atat de judecator, cat si de cei care vin in contact cu justitia.”, a declarat Robert Cazanciuc.

„Vrem sa finalizam procedura de achizitie publica pana la sfarsitul anului si in primele luni ale anului viitor sa incepem cu o instanta pilot. Nu am stabilit ce instanta pilot, asta o sa vedem dupa ce vom avea un castigator la aceasta procedura de achizitie publica. Ideea este ca o sa incercam sa mergem pe instante destul de mari si nu pe o instanta mica, tocmai pentru a vedea eventualele hibe.”, a explicat ministrul felul in care va fi testat sistemul.

Intrebat care vor fi costurile digitalizarii, Cazanciuc a raspuns: Probabil zeci de milioane de euro. Discutam de un proiect la nivel national, care sa poata fi accesat de oriunde. In momentul de fata se contureaza ideea unei concesiuni de serviciu al unui parteneriat public privat. Nu o sa putem doar din resurse publice sa facem acest proiect, va trebui sa atragem resurse, sa spunem, din partea unui partener pe care ministerul il va selecta in urma unei proceduri de achizitie publica. Asta inseamna costuri doar pentru cei care vor sa stea acasa si sa vada dosarul de la distanta. Pentru cine va vrea sa vina in instanta, nu va fi niciun fel de cost, accesul va fi in continuare deschis. Pentru cei care vor vea sa stea acasa, evident vor avea niste costuri.

Citeste mai mult: http://www.avocatura.com/stire/11258/justitie-de-canapea-din-2015.html#ixzz3CWfBfFI8

(Visited 19 times, 9 visits today)

Colaboreaza mediatorii cu avocatii ?

Am citit, recent, o sumedenie de articole in care mediatorii erau pusi la zid de avocati. Am crezut ca mi se pare, ca nu vad eu bine, dar dupa ce am vorbit personal cu niste avocati cu care colaborez foarte eficient , am ajuns la concluzia ca lucrurile nu sunt intelese tocmai bine intre cele doua parti. Probabil ca au nevoie sa fie mediate! Sau, de ce nu, puse in fata instantei. Asta ar fi tocmai apogeul solutiei.

Insa, de unde deriva toata nebunia legata de mediere? De ce nu sunt multi  avocati impacati cu medierea? In principiu, oricat de multe argumente ar fi servite pe tava, toate se reduc la o teama, sa-i spunem, o frica pornita de la interese. Au unii au impresia, sub o forma sau alta, ca vor fi lasati cu ochii in soare daca mediatorii ies in piata ?

Vechea meteahna intre profesii. Asa de tipica mentalului romanesc incat ne apuca instantaneu durerea de cap. Sa ne ducem la doctorul de familie  sau la medicul specialist mai intai? Continue reading “Colaboreaza mediatorii cu avocatii ?” »

(Visited 27 times, 16 visits today)

Translate this site:

ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP - STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR - Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la: Contact -Tel:0768.511.900

e-mail:

mediatormustateanu@gmail.com

carti-de-vizita-mediator1
Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.

Follow Mediator Bucuresti

martie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Intrebarea mediatorului:

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...
PROGRAM MEDIERE BUCURESTI

Articole recente