instanta de judecata

Consfințirea înțelegerii părților din acordul de mediere de către instanța de judecată, în lipsa consimțământului tuturor părților

Acordul de mediere este înscrisul sub semnătură privată încheiat de părți în fața mediatorului, potrivit art. 58 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, prin care se soluționează pe calea amiabilă a medierii un litigiu între părți, nededus spre soluționare instanței de judecată (deși medierea poate avea loc și în cazul unui litigiu aflat pe rolul instanței, conform art. 61 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator) și având ca obiect, potrivit art. 601, coroborat cu art. 64 alin. (1) și 67 alin. (1), (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, conflicte în materie civilă sau penală, cuprinzând următoarele domenii:
protecţia consumatorilor, când consumatorul invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a achiziţionării unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectării clauzelor contractuale ori garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi operatorii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute în legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor;

– continuarea căsătoriei, partajul de bunuri comune, exerciţiul drepturilor părinteşti, stabilirea domiciliului copiilor, contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor, orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii;

posesia, grăniţuirea, strămutarea de hotare, precum şi orice alte litigii care privesc raporturile de vecinătate;

răspunderea profesională, respectiv cauzele de malpraxis, în măsura în care prin legi speciale nu este prevăzută o altă procedură;

– litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale de muncă;

– litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, cu excepţia litigiilor în care s-a pronunţat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă, a acţiunilor referitoare la registrul comerţului şi a cazurilor în care părţile aleg să recurgă la procedura prevăzută la 1.013-1.024 sau la cea prevăzută la art. 1.025-1.032 din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Continue reading “Consfințirea înțelegerii părților din acordul de mediere de către instanța de judecată, în lipsa consimțământului tuturor părților” »

(Visited 81 times, 36 visits today)

Chemare in judecata la instanta

Nu îmi este încă foarte clar la această oră dacă fluctuațiile actului de justiție în România seamănă vreun pic cu Banda lui Mobius sau nu. Oricum, pentru a înțelege modul în care funcționează sistemul judiciar și mai important, cum ar putea fi îmbunătățit, plecăm de la niște declarații care sunt atât de prezente în viața noastră încât, după vreo 10 de brain wash ți se par mai adevărate decât teorema lui Pitagora.

ea mai puternică dintre ele mi se pare cea referitoare la gradul eeeeeenorm de încărcare a judecătorilor, grefierilor, procurorilor, poliției judiciare ș.a.m.d. Nu forțez nota, știu că nu au existat suplimentări uriașe de personal  în ultimii ani, poate pe ici, pe colo s-a mai și redus. Sunt plătiți mai prost decât merită sau decât consideră ei că merită. Plec însă de la următorul raționament, care mi se pare mega logic: cu cât organele  judiciare sunt mai încărcate, cu atât se prelungește în timp intervalul în care o cauză e deslușită. Cu cât perioada de deslușire tinde spre data stelară 2241, cu atât dispare apetitul justițiabilului de a mai apela la organe pentru a își rezolva problema. Viața e scurtă, supraviețuitorul pune în balanță enorm marfa numită timp. Dacă justițiabilul se face Zorro sau se face că plouă și doar mai adună o frustrare, înseamnă că scade numărul de petiții. Dacă scade numărul de petiții, înseamnă că sistemul respiră și poate funcționa. Și nu mai poate invoca numărul prea mare de cereri. Dar aste e doar o teorie…

Decalogul temerilor românului în fața „aparatului de făcut dreptate”

1. Actul de justiție durează prea mult

a. Deși un ciclu procesual ar trebui să se încheie în 2 ani, pot trece 9 luni doar de la data depunerii cererii și până la primul termen;

b. După încheierea unei etape procesuale (să zicem fond) pot trece alte nouă luni până când dosarul ajunge la instanța de apel / recurs, care de multe ori e 2 etaje mai jos, mai ales în provincie;

c. După rămânerea definitivă a sentinței, redactarea durează întotdeauna mai mult de 30 de zile, poate ajunge și la 6 luni. Nu mai vorbim cât poate dura executarea.

2. Justiția costă prea mult

a. Nu mă pronunț asupra cuantumului taxelor de timbru, dar sunt prezente ca azotul în atmosferă;

b. Românul nu e un Homo Juridicus, „taxa pe dreptate” i se pare redundantă din moment ce plătește impozit, și cumva are dreptate;

c. Deși există instituția ajutorului public judiciar, procentul celor care consideră că sunt îndreptățiți să îl solicite e cu mult mai mare decât procentul celor despre care prevederea legală face vorbire; mai mult, diferența dintre a solicita și a obține e destul de mare;

d. Cheltuielile de judecată nu se rezumă niciodată la taxa de timbru, acesteia i se adaugă onorarii pentru avocați și experți, cheltuieli cu transport, diurnă și cazare etc.

3. Funcționarul sistemului judiciar te privește de sus, iritat parcă de faptul că l-ai deranjat Continue reading “Chemare in judecata la instanta” »

(Visited 29 times, 14 visits today)

Translate this site:

ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP - STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR - Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la: Contact -Tel:0768.511.900

e-mail:

mediatormustateanu@gmail.com

carti-de-vizita-mediator1
Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.

Follow Mediator Bucuresti

iunie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Mai    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Intrebarea mediatorului:

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...
PROGRAM MEDIERE BUCURESTI

Articole recente