Arhiva lunară: octombrie 2013

Soluție amiabilă

mediere 1Medierea este o metoda de solutionare a conflictelor  pe cale amiabila, prin dialog si negociere directa a partilor, prin asistarea si facilitarea dialogului partilor de catre mediator. Mediatorul este un tert neutru si impartial in orice etapa a procesului de mediere, proces care se desfasoara pe fundamentul a 4 principii capitale – neutralitate, impartialitate, confidentialitate si autodeterminarea fiecarei parti din conflict pentru a media.

Aceste principii dirijeaza procedurile de mediere, iar incalcarea oricarui principiu duce la o mediere esuata de facto, ori la renuntarea unei parti din conflict la mediere. Nerespectarea principiilor duce la pierderea increderii partilor in mediator, la neincrederea in reusita unei proceduri de mediere si, in viitor, partile vor privi cu scepticism si suspiciune medierea.

Atat la cursurile de formare initiala ca mediator, cat si la cursurile de formare continua, viitorul mediator deprinde si invata sa stapaneasca cat mai bine tehnicile si strategiile de mediere, care reprezinta, in fapt, tehnici de analiza si management al conflictului, tehnici si strategii de comunicare ca fiecare parte si cu ambele in sedintele comune, tehnici si strategii de negociere.

Tot la cursul de formare initiala si, ulterior, in mod personal, mediatorul invata tot ceea ce este necesar pentru a media un conflict in ceea ce priveste cunostiintele juridice de care ai nevoie pentru  mediere.

Dar ce cunostinte juridice sunt necesare in mediere si cat conteaza acestea pentru procesul de mediere? Continue reading “Soluție amiabilă” »

Legea nr. 214/2013

consiliu de mediereLegea nr. 214/2013 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 4/2013 privind modificarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative conexe a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 388, din 28 iunie 2013.

 

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
 

Articol unic. – Se aproba Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 4 din 30 ianuarie 2013 privind modificarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative conexe, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 68 din 31 ianuarie 2013, cu urmatoarele modificari si completari: 1. La articolul I punctul 2, articolul 82 se modifica si va avea urmatorul cuprins: 
Art. 82. – Prezenta lege intra in vigoare la data prevazuta la art. 81, cu exceptia dispozitiilor art. 80, care intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii prezentei legi in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, si a dispozitiilor art. 38 pct. 1 si 2, care intra in vigoare la data de 1 octombrie 2013.”
2. Dupa articolul I se introduce un nou articol, articolul I1, cu urmatorul cuprins: „ Art. I1. – La articolul 229 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, cu modificarile si completarile ulterioare, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins: «(3) Pana la data intrarii in vigoare a reglementarii prevazute la alin. (1), atributiile instantei de tutela referitoare la exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului sau ale interzisului judecatoresc ori, dupa caz, cu privire la supravegherea modului in care tutorele administreaza bunurile acestuia revin autoritatii tutelare.»”
3. Articolul III se modifica si va avea urmatorul cuprins: Continue reading “Legea nr. 214/2013” »

Pot sa divortez rapid ?

mediere 3Divorţul prin mediatori, posibil din 15 februarie, e mai puţin traumatizant pentru minori.Problemele cuplului nu se mai dezbat public, într-o sală de judecată, , iar în acordul de mediere nu se va mai trece motivul desfacerii căsătoriei.
După cum se ştie divorţul prin instanţe reprezintă o modalitate în general greoaie şi care poate expune viaţa personală publicului. Divorţul prin nou instituita lege care solicită trecerea cuplurilor pe la mediator poate însă simplifica problemele celor care se despart.
Scad costurile pe care cei implicaţi le plătesc 
Considerăm, cu argumente, că divorţul prin acordul medierii este cea mai scurtă variantă legală din punct de vedere al desfăşurării în timp şi cu un buget relativ scăzut, comparativ cu alte proceduri, întrucât este angrenat un singur mediator pentru ambele părţi, iar onorariul pe care aceştia îl achită mediatorului poate fi plătit fie în procente egale, fie în procente stabilite de ambele părţi, fie de o singură parte .
Stabilirea partajului se face de comun acord
Un alt avantaj îl reprezintă respectarea intimităţii cuplului. Cu siguranţă cei care ajung în ipostaza de a divorţa sigur nu doresc o sală de judecată cu martori, plină de diverse persoane, atente la aspectele legate de intimitatea din viaţa celor ce se despart. În schimb, în cazul medierii, nu sunt necesari martori, nu este necesară o cercetare a motivelor care au condus la această stare de fapt, iar în acordul de mediere nu se va trece motivul desfacerii căsătoriei . Continue reading “Pot sa divortez rapid ?” »

Este mediatorul partenerul avocatului?

mediere 2Am citit, recent, o sumedenie de articole in care mediatorii erau pusi la zid de avocati. Am crezut ca mi se pare, ca nu vad eu bine, dar dupa ce am vorbit personal cu niste avocati, am ajuns la concluzia ca lucrurile nu stau tocmai bine intre cele doua parti. Probabil ca au nevoie sa fie mediate! Sau, de ce nu, puse in fata instantei. Asta ar fi tocmai apogeul solutiei.

Insa, de unde deriva toata nebunia legata de mediere? De ce nu sunt avocatii impacati cu medierea? In principiu, oricat de multe argumente ar fi servite pe tava, toate se reduc la o teama, sa-i spunem, o frica pornita de la ciolan. Toti au impresia, sub o forma sau alta, ca vor fi lasati cu ochii in soare daca mediatorii ies in piata.

Vechea meteahna intre profesii. Asa de tipica mentalului romanesc incat ne apuca instantaneu durerea de cap. Sa ne ducem la doctor sau la asistent mai intai? Sau, chiar de vrem la doctor, apare asistenta pe felie. Ce sa facem? Eu zic sa ne razboim asa cum o facem de la Revolutia din 89 incoace. Cu pathos si cat mai putina putinta logica.

Sa ne gandim la mitologia lui Procust. Ce facea cu oaspetii care nu se incadrau in patul sau de arama? Pai, daca erau mai scunzi, ii lungea. Iar daca erau mai inalti, atunci le taia capul, sau picioarele. Vreau sa pastram aceasta imagine si sa ne gandim la mediere. Ce incearca mediatorul sa faca in esenta? Sa aduca la medie, adica sa gaseasca linia mediana. Cam ceea ce incerca si Procust. Insa, ca orice beneficiu sa reuseasca, trebuie stabilite niste costuri. Si dupa cum bine stim, mai ales in ziua de azi, omul nu este dispus sa renunte. Nu vrea sa-i fie taiat capul, nici sa fie lungit. Mai ales cand vorbim de postmodernism. Continue reading “Este mediatorul partenerul avocatului?” »

Modificarile la legea medierii dezaprobate de mediul juridic

mediere 2Incepand din 1 iulie, sedinta obligatorie de informare privind medierea poate fi sustinuta si de judecatori, procurori, notari sau avocati, desi pana acum doar mediatorul era autorizat sa sustina aceasta procedura. Totusi, unele institutii cu atributii in materie, precum Consiliul de Mediere sau Consiliul Superior al Magistraturii, nu sunt de acord cu noile reglementari, apreciind ca modificarile stopeaza dezvoltarea profesiei de mediator in Romaniasi incalca principiile fundamentale ale medierii.

De cateva zile, sedinta de informare privind medierea poate fi realizata si de judecatori, procurori, consilieri juridici si notari, desi pana acum doar mediatorul era autorizat sa sustina aceasta procedura. “Efectuarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii poate fi realizata de catre judecator, procuror, consilier juridic, avocat, notar, caz in care aceasta se atesta in scris”, se precizeaza in Legea nr. 214/2013 pentru aprobarea OUG nr. 4/2013, publicata in Monitorul Oficial nr. 388 din 28 iunie 2013.

Conform actului normativ, sedinta de informare va fi gratuita, astfel ca judecatorii, procurorii, consilierii juridici sau notarii nu pot percepe onorarii, taxe sau orice alte sume, indiferent de titlul cu care s-ar putea solicita.

Inca dinainte de a se aplica, noua dispozitie a dat nastere mai multor reactii in mediul juridic din Romania, institutiile de profil apreciind ca modificarile stopeaza dezvoltarea profesiei de mediator in Romania.

Concret, Consiliul de Mediere a formulat deja o Cerere de abrogare a dispozitiilor Legii nr. 214/2013, motivand ca introducerea posibilitatii ca procedura de informare sa fie realizata de alte persoane decat mediatorii autorizati si special instruiti contravin grav scopului urmarit de legiuitor in reglementarea medierii si informarii prealabile asupra avantajelor medierii. 

Consiliul de Mediere nu este singurul organism din domeniu care protesteaza impotriva dispozitiilor introduse de Legea nr. 214/2013. Mai exact, judecatorul Cristi Danilet, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a precizat, in cadrul conferintei “Medierea, intre optiune si obligativitate” desfasurate in 28 iunie, ca si institutia pe care o reprezinta va face tot posibilul sa blocheze aplicarea acestor reglementari. Continue reading “Modificarile la legea medierii dezaprobate de mediul juridic” »

Mediatorii va pot scapa de procese

mediere 1Daca va inspaimanta gandul ca va asteapta un proces ce s-ar putea incheia peste cativa ani, apleati cu incredere la specialisti. Mai precis lamediatori.

Marian Nistor se judeca de un an cu cinci cantareti de manele pentru piesa ” Fa-ma, Doamne, o lacrima”. Cere 75.000 de euro despagubiri iar procesul este abia la instanta de fond.

Si inventatorul Dumitru Pabat a batut drumul aceleiasi instante de 14 ori. Vrea o avere pentru o inventie pe care i-ar fi folosit-o RADET-ul.

Iar Dan Blagoi a inceput de Craciun un proces impotriva unui fabrici de incaltaminte care i-a folosit fotografia fara acceptul lui. Asa ca le cere el 50.000 de euro.

Ce au in comun cele trei cazuri? Sunt conflicte pe bani multi dar de durata. Fiecare merge cel putin o data pe luna in fata judecatorului de la care asteapta sa imparta dreptatea, cand ar putea gasi si varianta simpla.

Mediatorii ii pot strange la aceeasi masa si pe reclamant si pe parat. Tot el le propune sa cada la pace.

Peste 80% dintre cei care se judeca pleaca de la mediator cu o intelegere partiala, iar 65% cu o intelegere totala. De pe urma acordurilor de mediere castiga si judecatorii. Timp liber.

Sursa:http://stirileprotv.ro/stiri/social/uitati-de-procese-mediatorii-va-pot-scapa-repede-si-foarte-ieftin.html

Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact .

Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti 2013

DIVORTUL CU COPII MINORI – Planul parental si efectele pozitive pentru copil

mediere 3Medierea conflictelor familiale privitoare la divort (si aspectele conexe) are un specific aparte. Daca in alte categorii de conflicte partile sunt cele afectate in mod direct, in conflictele familiale si copilul este afectat atat in mod direct, pe termen scurt, cat si in mod indirect pe termen mediu si lung. Medierea conflictelor familiale isi propune diminuarea efectelor negative ale divortului in ceea ce priveste copilul si relatiile acestuia cu ambii parinti. Un Acord de Mediere in aceste cazuri este o solutie multumitoare pentru parti, dar mai ales foarte avantajoasa pentru dezvoltarea si cresterea normala a copilului. Intelegerea parintilor, privind divortul si aspectele conexe, in principal planul parental privitor la cresterea si educarea comuna a copilului, convenita in cadrul unui proces de mediere este un factor subiectiv extraordinar de benefic pentru viitorul copilului sau copiilor lor. Suferinta copilului nu poate fi echivalata valoric, iar dezvoltarea si aspiratiile lui trebuie sa primeze in fata parintilor, care deseori, uita de acel suflet complet nevinovat in acea situatie . In Medierea acestor conflicte,mediatorul conduce partile spre deschiderea viitorului copilului, spre o relationare reciproca a parintilor pentru dezvoltarea si sustinerea acestuia.Pasii spre o comunicare eficienta, o colaborare si o cooperare vizavi de interesele si viitorul copilului sunt strict urmati in procesul de mediere.

Mai jos redam o analiza a situatiei conflictuale familiale ce priveste divortul, facuta de Psihologul Iulia Florea: Continue reading “DIVORTUL CU COPII MINORI – Planul parental si efectele pozitive pentru copil” »

Ratele la banca dupa divort

mediere 3Cine plăteşte ratele la credit după divorț ? 

Indiferent dacă se înţeleg  la mediator sau nu în caz de divorţ, soţii pot rămâne obligaţi amândoi în credit dacă unul singur nu este eligibil în faţa băncii să ducă ratele mai departe ?

Când intră într-un cuplu, cu acte sau fără acte, partenerii au deodată o forţă financiară sporită, şi de cele mai multe ori se angajează împreună la diverse credite sau proiecte, pe care poate nu erau în stare să le abordeze individual. Numai că, în viaţa multor cupluri poate interveni şi despărţirea. Şi deodată, proiectele comune, în special creditele, pot pune o presiune mare pe cei doi foşti parteneri. Foarte mulţi cred că, dacă se înţeleg amiabil la mediator cu fostul partener să renunţe în favoarea acestuia la orice pretenţie asupra unui bun finanţat prin credit, de exemplu, atunci pot ieşi foarte simplu şi din credit. Lucrurile sunt departe de a fi simple, divorţul sau despărţireaaducând cu sine situaţii din cele mai complicate şi greu de gestionat. Chiar şi din cauza unui simplu credit de nevoi personale.

Cu toate acestea exista  solutii  : Continue reading “Ratele la banca dupa divort” »

Partile ajung la o intelegere inainte de intalnirea cu mediatorul

mediere 2Sedinta de informare privind medierea a devenit obligatorie de cateva luni, insa continua sa ridice o serie de probleme in practica. Astfel, una dintre situatiile  cu care mediatorii se confrunta se refera la pierderea obiectului sedintei de informare: ce pasi trebuie urmati atunci cand conflictul dintre parti s-a stins inainte ca acestea sa se prezinte la sedinta de informare programata deja?

Medierea reprezinta modalitatea de solutionare a conflictelor pe cale amiabila, cu ajutorul unui mediator, in conditii de neutralitate, impartialitate, confidentialitate si avand liberul consimtamant al partilor. Practic, in situatia existentei unui conflict in care sunt implicate doua sau mai multe parti, mediatorul va efectua sedinta de informare cu privire la avantajele medierii, aceasta fiind si o procedura obligatorie incepand cu 15 februarie.

Desi au trecut aproape 4 luni de la intrarea in vigoare a noilor dispozitii in domeniu, controversele nu au incetat sa apara, mediatorii intalnind numeroase probleme in practica. Astfel, una dintre cele mai des intalnite situatii este ce se intampla atunci cand se pierde obiectul sedintei de informare.

Mai exact, care este calea de urmat in cazul in care conflictul dintre parti s-a stins inainte ca acestea sa se prezinte la sedinta de informare programata deja?

Este foarte important de clarificat daca stingerea conflictului dintre parti inseamna ca partile au tranzactionat asupra obiectului disputei lor sau daca, doar pentru moment, au renuntat la diferend.

Totusi daca nu mai exista conflict, nici sedinta de informare cu privire la posibilitatea medierii acestuia nu mai poate exista, intrucat informarea se face pentru fiecare situatie conflictuala individual determinata. In opinia mea, aceasta a fost vointa legiuitorului, cu atat mai mult cu cat in practica putem vorbi cel mult de spete silimare, nu identice. Asadar, nu putem avea in vedere o informare generala cu privire la mediere, ci aceasta trebuie realizata pentru fiecare caz in parte, iar obiectul acesteia trebuie sa fie actual. Continue reading “Partile ajung la o intelegere inainte de intalnirea cu mediatorul” »

Motive de divort acceptate de Biserica

mediere 3Motivele de divort admise de legile de stat si cele admise de legile bisericesti s-au deosebit si se deosebesc si ca numar si dupa greutatea pe care le-o acorda o legislatie sau alta. Numarul acestor motive a fost foarte mare si uneori s-a mers la specificarea in amanunt a motivelor de divort, atat prin legile de stat, cat si prin cele bisericesti.

Legislatia Bisericii ca si practica vietii bisericesti n-a stabilit niciodata o lista determinata sau precisa de motive de divort. Ea s-a orientat in aprecierea motivelor de divort in primul rand dupa normele sale cu caracter religios si apoi dupa normele stabilite de Stat in diverse epoci, pentru admiterea divortului.

Mai intai, Biserica a admis divortul pentru un singur motiv si anume pentru acela pe care il socoteste ca atare si Mntuitorul insusi: si anume adulterul. În cazul acestuia, despartirea casatoriei nu intmpina nici un fel de greutate sau impotrivire din partea autoritatii bisericesti. În cazul altor motive insa, care puteau fi oricat de grave, Biserica s-a impotrivit intotdeauna divortului, tinand la trainicia casatoriei, dupa cuvantul Domnului ca: ceea ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta (Mat. 19, 6), si dupa cunoscutele rostiri ale Sf. Ap. Pavel: legatu-te-ai cu femeia, nu cauta despartirea (I Cor. 7, 27) si apoi: celor casatoriti, nu eu, ci Dumnezeu le porunceste: femeia sa nu se desparta de barbat (I Cor. 7, 10).

Cu toate acestea, Biserica avand misiunea ducerii la indeplinire a scopului sau si avand si puterea de a randui astfel de mijloace sau norme prin care ori sa serveasca mai bine statornicirea unei bune randuieli in viata Bisericii, ori sa evite tulburarea si pagubirea acesteia, a gasit necesar ca si in materie de divort poate stabili o serie de norme noi in scopul de a evita unele consecinte grave in cazul mentinerii casatoriilor care nu-si mai pot atinge scopul si care primejduiesc de-a dreptul atat viata fizica, cat si cea morala si religioasa a sotilor, a unei familii, sau chiar a mai multor familii, influentand in chip negativ si societatea bisericeasca pe o raza destul de intinsa. De aceea pornind de la constatarea ca divortul se admite de catre Mntuitorul numai pentru un act grav care a fost asimilat in efectele sale cu moartea morala si socotind ca mai exista si multe acte care pot provoca moartea morala a unuia dintre soti, precum si unele care pot provoca moartea religioasa, iar altele moartea civila a unuia dintre soti, cu efectele lor negative asupra intregii familii si asupra obstei bisericesti in genere, pe cale practica ca si prin anumite hotarari, unele originare chiar din epoca apostolica, s-a admis pronuntarea divortului bisericesc pentru mai multe categorii de motive asimilate cu moartea, adica socotite ca ele produc efecte asemanatoare cu moartea fizica, desi nu identice cu aceasta si ca precum prin aceea inceteaza legatura casatoriei, tot asa si acestea pot impune in unele cazuri incetarea legaturii matrimoniale. Continue reading “Motive de divort acceptate de Biserica” »

Translate this site:

ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP - STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR - Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la: Contact -Tel:0768.511.900

e-mail:

mediatormustateanu@gmail.com

carti-de-vizita-mediator1
Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.

Follow Mediator Bucuresti

octombrie, 2013
L Ma Mi J V S D
« Sep   Noi »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Intrebarea mediatorului:

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...
PROGRAM MEDIERE BUCURESTI

Articole recente