Procesualitatea negocierii

NEGOCIEREA

Partea a II-a

Procesualitatea negocierii

 

  1. Comunicarea în negociere
    • Comunicarea verbală
    • Comunicarea nonverbală
  2. Pregătirea negocierii
  3. Desfăşurarea negocierii
  4. Situaţii dificile în negociere
    • Adversarul refuză să negocieze
    • Adversarul nu joacă fair-play
      • Cum procedezi când adversarul atacă
      • Cum te aperi de trucurile adversarului

4.3. Adversarul face obiecţii la propunerile noastre

 

1. Comunicarea în negociere

 

1.1.  Comunicarea verbală

Cei mai mulţi ignorăm faptul că prin denotaţia, sensul cuvintelor noi transmitem doar un infim procentaj din mesaj şi ne comportăm ca şi cum cuvintele ar putea să reflecte în întregime faptele (Ex.: modul de a spune “Mulţumesc” poate spune mai mult decât sensul literar al cuvântului.) Conotaţiile sunt mai numeroase şi mai expresive decât denotaţia, sensul din dicţionar.

 

  • Cuvintele “magice” într-o negociere sunt cele simple, precise, pozitive şi concrete.
  • Propoziţiile: scurte şi cu o anumită pauză între ele, pentru a-i permite ascultătorului să le asimileze şi /sau a interveni, dacă doreşte.
  • Nu folosiţi: expresii triviale; porecle şi termeni peiorativi (jidan, cioroi); ticuri verbale (“Ştii?” “OK”, “Deci”); expresii pitoreşti de argou, onomatopee (Ihî, Eee).
  • Folosiţi jargonul (limbaj utilizat de a categorie socială şi /sau profesională), căci acesta vă conferă prestanţă şi credibilitate. Dar cu decenţă, pentru a fi înţeles de celălalt.
  • Pauzele sunt bune pentru a sublinia ideea precedentă. Pauzele prea lungi obosesc şi irită.
  • Vocea este definită de ritm, volum şi ton. De obicei nu suntem conştienţi de efectele vocii noastre (nici nu ne-o recunoaştem într-o înregistrare). Înregistraţi-vă o convorbire cu prietenii, colegii sau o conversaţie telefonică şi apoi ascultaţi-vă vocea.
  • Nu vorbiţi: tăios; cu voce albă, inexpresivă, uniformă şi plicticoasă; prea repede sau prea lent; prea tare sau şoptit (adaptaţi volumul vocii la mărimea încăperii şi a grupului). Atenţie la vocea piţigăiată şi la cea precipitată, care înghite silabe – ambele reduc capacitatea de a fi înţelese. Emoţiile ne modifică vocea: teama ne face voce piţigăiată, furia o face stridentă.

1.2. Comunicarea nonverbală

În folosirea vocii, aplicaţi trei reguli: Continuarea

Conceptul de negociere

NEGOCIEREA

Partea I

Conceptul de negociere

 

  1. Negocierea, modalitate de rezolvare a conflictelor
    • Ce este negocierea
    • Ce nu este negocierea
  2. Litigii negociabile şi elemente nenegociabile
    • Când negociem
    • Când nu negociem
  3. Tipuri de negociere
  4. Caracteristici ale negocierii
    • Principii ale negocierii
    • Tipuri de strategii
    • Negocierea ca modalitate de decizie
  5. Negociatorul
    • Calităţile negociatorului
    • Tipuri de negociatori

1. Negocierea, modalitate de rezolvare a conflictelor

1.1. Ce este negocierea

 

Nu trebuie să identificăm negocierea cu însăşi rezolvarea conflictului, ci doar cu o parte a acestuia. Unele conflicte pot fi rezolvate şi fără negociere. Unele negocieri nu sunt destinate rezolvării conflictelor (vezi negocierea-proiect).

O definiţie largă vede negocierea ca pe o formă de comunicare umană bazată pe dialog, în care două sau mai multe părţi aflate în dezacord urmăresc să ajungă la o înţelegere (acord) care rezolvă o problemă comună. Mai analitică, definiţia de mai jos include 6 elemente-cheie:

Negocierea este o activitate care pune faţă în faţă doi sau mai mulţi actori care, confruntaţi simultan cu divergenţe şi cu interdependenţe (premise ale intereselor comune), preferă  (sau găsesc oportun) să caute de bună voie o soluţie reciproc acceptabilă care să le permită să creeze, să menţină sau să dezvolte o relaţie.

  • Faţă-în-faţă: implică o formă de comunicare directă sau indirectă (prin “media” modernă: videotelefon, televiziune).
  • Existenţa divergenţelor. Acestea pot merge de la simple interpretări sau percepţii diferite, la interese opuse, la conflicte de valori sau conflicte declarate. Divergenţa semnifică: diferendul, dezacordul, litigiul, contenciosul şi de la conflictele declarate sau latente pînă la cele referitoare la confruntarea intereselor nonconcordante sau chiar pînă la cele privind confruntarea de poziţii, de vederi sau, în fine, cele privind explorarea sau partajarea unei resurse, a unui proiect sau a unei dificultăţi de interes mutual. Ea poate acoperi diverse categorii de situaţii: interesele, definite în termeni de nevoi; scopurile sau obiectivele; faptele (şi interpretarea acestora); metodele; statusuri şi roluri; valori.
  • Existenţa interesului comun, prin constatarea unei interdependenţe: fiecare actor poate acţiona (realiza un proiect, încheia un contract sau lichida un conflict) numai printr-un acord cu celălalt (sau ceilalţi).
  • Recunoaşterea acceptabilităţii de către fiecare: a) a soluţiei incluse în acord; b) a negocierii însăşi.
  • Voinţa de a rezolva: este posibil să se dorească o simplă promisiune de a întreprinde o acţiune ulterioară sau doar o revedere.
  • Natura soluţiei căutate: compromisul simplu, schimbul reciproc de concesii, adăugarea de compensaţii, crearea de variante noi şi /sau inovarea sau transformarea obiectului sau situaţiei negociate.

În negociere participanţii avansează de la perceperea reciprocă drept oponenţi, la munca împreună în calitate de colaboratori. Aceasta nu înseamnă că ei trebuie să se placă unul pe altul, să se aprobe sau să fie de acord ci presupune recunoaşterea nevoilor minimale şi a scopurilor comune şi acceptarea unui anumit nivel de bază al cooperării.

 

1.2  Ce nu este negocierea

Continuarea

Procesul rezolvării conflictului

Procesul rezolvării conflictului

Modelul Helena Cornelius şi Shoshana Faire (Rezolvarea cu ajutorul hărţii conflictului)[1]

 

 

Etapa 1. Definirea problemei /situaţiei problematice

 

Formularea problemei să fie: Nu:
Enunţ larg Etichetare îngustă, precisă
Deschisă la soluţii diverse şi la rezolvarea prin victorie-victorie (“Cum să…?”)
  • Permiţând un răspuns unic, ceea ce înseamnă un conflict de sumă zero) – de ex. “Cum să-l fac să nu mai cânte la trompetă pentru că mă deranjează?

Soluţionabilă prin decizia DA – NU.

Flexibilă, revizuibilă.

 

Exerciţiu. Definirea problemei[2]

  • Folosiţi chestionarul de mai jos pentru o problemă nerezolvată cu care vă confruntaţi.
  • Este posibil să nu puteţi completa toate rubricile pentru partener. Aceasta va însemna că va trebui să aflaţi informaţiile respective.

Continuarea

Metode şi tehnici de management al conflictului

  1. Metoda victorie-victorie (cîştig-cîştig)

1.1. Răspunsuri curente (condiţionate ) la conflict

1.2. Etapele metodei victorie-victorie

  1. Aserţiunea EU
  2. Ascultarea activă

3.1. Comunicarea interpersonală

3.2. Inhibarea şi /sau blocarea comunicării

3.3. Practica ascultării active ca tehnică de optimizare a comunicării

  1. Tehnici de control al emoţiilor negative (ale interlocutorului şi proprii)

4.1. Controlul emoţiilor negative în agresarea verbală (stăpînirea furiei celuilalt şi proprii)

4.2. Eliberarea tensiunii emoţionale proprii prin  modalităţi acceptate social

4.2.1. Descărcarea de agresivitate după un conflict acut

4.2.2. Eliberarea de stres (Vezi Anexa “Combaterea stresului”)

  1. Comportamente care periclitează relaţiile psihosociale şi controlul acestora
  2. Refacerea relaţiilor deteriorate

 

 

  1. Metoda victorie-victorie (cîştig-cîştig)

 

  • Răspunsuri curente la conflict. (Moduri spontane de reacţie la conflict)

 

 

EXERCIŢIU individual, scris: Cum aţi reacţiona dvs. la următoarele conflicte? Notaţi pe caiete numărul (titlul) conflictului pe care-l voi prezenta şi reacţia prezumptivă (conflictele 2,4,13,17 din Lista de conflicte).

 

În faţa conflictului, ca şi a primejdiei de orice gen, omul poate reacţiona în unul sau ambele din următoarele două moduri: atac sau fugă. Cele patru reacţii de mai jos se înscriu prioritar în una din tendinţele menţionate.

  1. Abandonul, renunţarea sau retragerea. Este hotărîrea de a scăpa de conflict prin părăsirea situaţiei. Îmbufnare, refuzul de a vorbi, părăsirea locului, pedepsirea celuilalt prin tăcere, ruperea relaţiei prin retragere tăcută, fără explicaţii. Abandonul înseamnă hotărîrea fermă de a scăpa. Ambii parteneri au de pierdut.

Avantaj: este binevenit cînd timpul nu presează.

Dezavantaj: problema creşte şi poate deveni incontrolabilă.

  1. Reprimarea. Scapi de conflict refuzînd să-l recunoşti: “chestiuni normale”, “oamenii de treabă nu se ceartă”. Menţii statu-quo-ul cu orice preţ. Te menţii fericit şi refuzi să discuţi despre problemă (intri în rolul de martir).

Avantaj: în conflictele neimportante ar putea reduce presiunea asupra relaţiei.

Dezavantaj: în chestiuni majore nu se realizează comunicarea.

  1. Victorie-înfrîngere. Utilizarea puterii sub diferitele ei forme, utilizarea dominării, sistemului ierarhic pentru a lua decizii. Persoana cere concesii, folosind orice gen de putere pentru a le obţine. Participanţii sunt prinşi în jocul puterii. Neîncredere reciprocă.

Avantaj: cînd se bazează pe o viziune plină de caritate şi largă, exercitarea puterii poate duce la decizii înţelepte. Persoana investită cu autoritate are însă o mare responsabilitate de a fi “dreaptă”, ceea ce este foarte dificil.

Dezavantaj: învinsul nu poate suporta deciziile şi conflictul rămîne mocnit, pentru ca apoi să se reaprindă.

 

  1. Compromisul. Este adeseori arta de a te certa pentru nimicuri (“Mai dai tu, mai las eu şi ne întîlnim la mijloc”). De fapt, este o situaţie inferioară celei de victorie-victorie. Persoana face concesii pentru a păstra prietenia. Între participanţi există o relaţie cooperantă. Fiecare crede în celălalt.

Avantaj: Abordarea pare a fi echitabilă. Poate oferi controlul conflictului, mai degrabă decît lichidarea lui. El furnizează timpul necesar pentru realizarea metodei victorie-victorie.

Dezavantaje: fiecare îşi exagerează poziţia, ceea ce constituie subiect de negociere. În final niciunul nu este total satisfăcut, pentru că fiecare a trebuit să renunţe la ceva. Este un armistiţiu, nu o pace definitivă.

 

EXEMPLE. Răspunsuri la conflict

Abandon

  • Era ziua fratelui meu. Doream să-i cumpăr o cămaşă. Intru în magazin şi mă adresez vînzătoarei, care-mi răspunde în doi peri că nu are măsura cerută de mine. Insist, văzînd un model care-mi place. Ea mîrîie ceva, vădit deranjată. Ies pe uşă iritată, la rîndul meu. Intru în magazinul de vis-à-vis, unde mi se vorbeşte amabil şi găsesc ceea ce-mi doream.
  • Sunt o persoană căreia îi place liniştea şi curăţenia. Locuind în cămin, împart camera cu alte 3-4 persoane, cu activităţi şi obiceiuri distincte. Nu am făcut un regulament interior. Mă deranja faptul că, deşi îmi spălam vasele, le găseam deseori folosite şi murdărite. Am ezitat să spun că mă deranjează, crezînd că lucrurile se vor aranja de la sine. Persoanele în flux continuu prin cameră mă oboseau. M-am izolat şi am devenit mai puţin comunicativă
  • Femeia de serviciu, Liliana, este angajată doar de trei zile. Este silitoare şi vrea ca toată lumea să fie mulţumită de ea. Didina, infirmiera, nu este deloc mulţumită şi, în loc să-şi facă treburile, o comentează toată ziua pe Liliana cu celelalte infirmiere. Fără nici un motiv, o ameninţă brutal şi vulgar: “Fă, dacă deschizi gura îţi umflu botul!”. Situaţia a continuat aşa timp de un an. Liliana era tot timpul în tensiune şi stress, dar nu a vorbit nici măcar cu soţul său despre ceea ce i se întâmplă la serviciu.

Reprimare

Victorie-înfrîngere (cîştig-pierdere)

  • Tata lucrează. Cînd vine seara acasă doreşte să se uite la Actualităţile difuzate pe PROtv. Mama este acasă şi îşi urmăreşte cu pasiune serialele. Ora actualităţilor se suprapune cu serialul preferat al mamei. Tata are întîietate.
  • Locuim 3 persoane în camera de cămin. După-amiaza zilei de vineri este destinată curăţeniei generale, pentru că atunci nu avem ore şi pentru că în week-end vrem să beneficiem de un aer proaspăt în cameră. Una din colege pleacă în week-enduri acasă, astfel încît nu participă la curăţenia generală săptămînală. Am discutat pe marginea acestui subiect şi am convenit să schimbăm ziua curăţeniei – joi.

Compromis

 

EXERCIŢIU: “rezolvaţi” prin cele patru modalităţi conflictul de mai jos: Continuarea

Conflictul, rezolvarea conflictului

  1. Conceptul de conflict: etimon, definiţie

 

Termenul de “conflict” provine de la verbul latinesc confligo, ěre = a se lupta, a se bate între ei, cu participiul substantivat de conflictus, având sensurile de ciocnire, şoc dar şi de ceartă, luptă împotriva cuiva. Multe dicţionare definesc conflictul prin termeni similari violenţei, ca disensiune, fricţiune,  dispută, ceartă, scandal, luptă, război.

Într-adevăr, iată cum percep conflictul două dicţionare de referinţă: Mic dicţionar enciclopedic român şi Webster’s New World Dictionary.  Menţinându-se la o definire foarte generală a termenului de “conflict”, apropiată de etimon şi de accepţiunea curentă, dicţionarul românesc menţionează sensurile de: “Neînţelegere, ciocnire de interese, dezacord; antagonism; ceartă, discuţie violentă”[1]. Mai analitic, Dicţionarul american adânceşte definiţia a ceea ce la modul general numeşte “Un dezacord sau o coliziune acută între interese, idei etc., care se referă mai degrabă la proces decât la rezultat” – şi pentru care se mai folosesc sinonime ca luptă sau orice alt cuvânt general care desemnează bătaie (fizică), luptă (de ex. lupta pentru existenţă), ceartă (în plan verbal) sau competiţie (lupta pentru supremaţie într-o anumită chestiune). Dicţionarul surprinde mai multe faţete ale conflictului în accepţiunea lui actuală: 1. bătaie sau luptă; război; 2. dezacord sau opoziţie acută de idei, interese etc; ceartă zgomotoasă; 3. tulburare emoţională produsă de o ceartă puternică, de impulsuri contrarii sau de incapacitatea de a împăca impulsurile cu principiile realiste sau morale. 4. Rareori, spune el, se mai foloseşte şi cu trimitere la coliziunea unor corpuri în mişcare[2].

În funcţie de loc, conflictele sunt de două mari categorii: psihice, intrapsihice sau (intra-) personale şi extrapsihice sau extrapersonale, mai precis sociale.

Conflictul de natură internă exprimă tensiunile interioare: conflicte afective, conflicte cognitive (intelectuale), conflicte perceptive. În limbajul curent, conflictele interne sunt numite “probleme” sau sunt evocate prin sentimentul personal şi subiectiv produs de conflict: “Mă simt blocat.” “Nu ştiu ce să fac.” “Sunt plictisit”.

Conflictele externe sunt numite ca atare: “conflicte”. Ele pot implica persoane, grupuri /instituţii /organizaţii, comunităţi, state, blocuri de naţiuni, dar şi valori, ideologii, cunoaştere (c. sociocognitiv) etc. Să exemplificăm cu conflictele dintre generaţii, între copii, de cuplu, între vecini, conflictul etnic, cultural, religios, conflictul comercial, conflictul consumatorului, conflictul salariaţilor şi industrial, ambiental, conflictul generat de venituri inegale, conflictul din instituţiile educative, conflictul dintre individ şi autorităţile statale, conflictul internaţional, sau chiar conflictul de frontieră.  Există, apoi, conflicte de un tip specific: vezi conflictul de competenţă (în jurisdicţie), conflictul de legi sau conflictul literar.

Din punctul de vedere pe care se situează această carte, al psihosociologiei rezolvării conflictului, conflictele interioare sunt studiate de psiholog (în alte contexte de psihiatru, pedagog, logician), iar cele externe de sociolog (şi specialiştii de profil).

Iniţial conflictul apare în minte. Aserţiunea că războiul începe în mintea oamenilor indică necesitatea de a examina motivele, emoţiile, percepţiile şi atitudinile. Forma uzuală de exprimare a conflictului sunt cuvintele, dar uneori el se exprimă prin violenţă fizică sau arme. De aceea putem spune că, în formele sale cele mai evidente, conflictul se exprimă sau manifestă la nivel verbal, fizic sau armat.

În mod obişnuit, conflictul este asociat cu violenţa, deşi aceasta este doar una din direcţiile, consecinţele modului în care evoluează conflictul, ca atare violenţa nefiind pentru conflict nici definitorie, nici termen sinonim. Este important este să nu reducem conflictul la ceartă sau luptă. Lupta, cu sau fără violenţă şi agresiunea fizică şi verbală sunt posibile răspunsuri la conflict sau manifestări ale conflictului. Ele pot fi simptome sau expresii ale conflictului în acelaşi mod în care violenţa în familie poate fi manifestarea unui conflict relaţional. Mai mult încă, vom vedea mai jos că accepţiunea modernă asupra noţiunii de conflict include şi modalităţile simplele diferenţe dintre două persoane /grupuri, diferenţe a căror manifestare este neviolentă, cooperantă, paşnică şi constructivă.

În fine, să începem prin a defini conflictul drept orice formă modificată, afectată, alterată a relaţiilor social-umane aşa cum sunt ele acceptate sau aşteptate în cultura respectivă. El este un anumit gen de relaţie psihosocială negativată. Mai concret, conflictul social apare atunci când două “părţi” (persoane, grupuri) aflate în interdependenţă sunt (sau doar se percep ca) diferite sau chiar incompatibile la nivelul scopurilor, valorilor, resurselor, nevoilor sau al unor trăsături de personalitate. Continuarea

Conflict și mediere

Etimologic vorbind, termenul „conflict” derivă din latinescul conflictus care înseamnă „ a ţine împreună cu forţa”. Conceptul de conflict poate fi însă abordat din mai multe perspective: filozofică, psihologică, sociologică, religioasă, economică, politică, militară, etc.

Actualmente, conflictul a fost definit printr-o multidudine de formulări.  Uzual, conflictul înseamnă opoziţie, dezacord, diferend, litigiu, neînţelegere, divergenţă, incompatibilitate ş.a., şi redă, în general, o ciocnire între interesele, conceptele sau orgoliile unor persoane pe fondul existenţei unor stări conflictuale.

Pornind de la această clasificare sumară, conflictologii din diferite ţări, au abordat problematica conflictului prin evidenţierea diferitelor tipuri de conflicte. Astfel, au fost abordate şi analizate conflictele interpersonale, conflictele sociale, conflictele de grup, conflictele organizaţionale, ş.a. În schimb, definiţia conflictului, de regulă, a fost dată de aceştia prin raportare la dicţionarul limbii din ţara lor.

Astfel, referindu-ne strict la dicţionar, cel englez, Webster Encyclopaedic  Unabriedged Dictionary of the English Language , oferă o gamă largă şi complexă a noţiunii de conflict: a se lupta, a se război, a se bate; antagonie, incompatibilitate; a fi în contradicţie, în dezacord, în opoziţie de idei, interese, a se ciocni, a se confrunta, a se certa, a disputa anumite interese; un diferend legat de anumite interese; a se duela cu opoziţia pentru supremaţie, putere, pentru ocuparea şi menţinerea unei poziţii sociale sau pentru câştigarea existenţei etc.[1]

Dicţionarul explicativ al limbii române oferă o definiţie a noţiunii de conflict asemănătoare cu cea din dicţionarul american: o neînţelegere, o ciocnire de interese, dezacord, atitudine antagonică a unei părţi faţă de alta, ceartă, diferend, discuţii contradictorii etc[2].

În timp ce unii autori precum Boulding[3] definesc conflictul ca fiind „o situaţie de competiţie în care părţile sunt conştiente de potenţialele incompatibilităţi viitoare, în care fiecare parte doreşte să ocupe o poziţie care este incompatibilă cu dorinţele celorlalţi”, alţii îl percep ca fiind „o condiţie socială care apare când doi sau mai mulţi actori urmăresc scopuri care se exclud reciproc sau care sunt incompatibile” Continuarea

Cum sa scap de datoriile de la banca ?

Medierea, prin natura ei, este un instrument care ajuta la rezolvarea unei situatii conflictuale, dupa cum se arata si in legislatia nationala. Practic, in baza prevederilor legale, toti cei care se afla intr-un conflict cu o persoana fizica sau juridica au posibilitatea, inainte de a se adresa instantei de judecata, de a incerca mai intai solutionarea amiabila a situatiei in care se afla. Dar, poate medierea rezolva inclusiv “datoriile la banca”? Cu alte cuvinte, pot datornicii apela la un mediator sa rezolve in locul lor o disputa cu banca? La toate aceste intrebari, si nu numai, au raspuns mai multi specialisti contactati de AvocatNet.ro.

Medierea reprezinta o modalitate de solutionare a conflictelor pe cale amiabila, procedura fiind reglementata de Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator.

Conform acestui act normativ, medierea se realizeaza cu ajutorul unei terte persoane specializate in calitate de mediator, in conditii de neutralitate, impartialitate, confidentialitate si avand liberul consimtamant al partilor.

“Medierea se bazeaza pe increderea pe care partile o acorda mediatorului, ca persoana apta sa faciliteze negocierile dintre ele si sa le sprijine pentru solutionarea conflictului, prin obtinerea unei solutii reciproc convenabile, eficiente si durabile”, se precizeaza in documentul citat.

Prin urmare, toti cei care se afla intr-un conflict cu o persoana fizica sau juridica au posibilitatea, inainte de a se adresa instantei de judecata, de a incerca mai intai solutionarea amiabila a conflictului.

Procedura poate fi aplicata chiar si in cazul disputelor cu banca, atunci cand clientul datornic nu vrea sa ajunga in instanta.

Totusi, dupa cum a explicat, la solicitarea noastra, Maricica Georgescu, mediator, membru al Asociatiei Europene de Drept Financiar-Bancar si al Asociatiei Mediatorilor din Domeniul Financiar Bancar (FINBAN), datoria la banca nu este un conflict in sine, ci reprezinta neputinta celor doua parti implicate in procesul de creditare, imprumutat si creditor, de a gasi o formula acceptata de comun acord prin care sa modifice termenii si conditiile contractului de imprumut, in situatia speciala in care acestea nu mai pot fi respectate de catre una dintre parti.

“Odata aparuta aceasta problema, partile pot negocia direct o noua modalitate de rambursare, diferita de cea stabilita initial sau pot apela la un mediator pentru a inlesni comunicarea dintre ele”, mentioneaza specialistul.

Mediatorul NU poate rezolva conflictul si nici nu poate negocia in locul partilor Continuarea

Dreptul la mediere

Medierea este o metoda de solutionare a litigiilor prin negocierea unei intelegeri; dreptul la mediere subzista in Legea Medierii si in dispozitiile din normele civile si penale cu privire la mediere.

Dreptul la mediere este dreptul fundamental al oricarui cetatean al Romaniei de a-si negocia o intelegere privata cu persoana cu care intra la un moment dat in conflict, sub asistenta si cu ajutorul mediatorului. Dreptul la mediere se naste odata cu ivirea conflictului si are la baza sa dreptul de dispozitie al persoanelor in conflict.

Un conflict administrativ nu implica dreptul la mediere, dar un conflict succesoral implica dreptul la mediere, aceasta in virtutea dreptului de dispozitie – de ordin general – dat partilor din acel conflict. Dreptul de a dispune in orice fel de un bun, de un drept ori de o obligatie implica dreptul la mediere, daca in momentul in care se activeaza dreptul de dispozitie se naste un dezacord, o neintelegere intre partile din acel raport juridic. Dreptul la mediere, fiind un drept al ambelor persoane din conflict deoarece ambele au si dreptul de dispozitie, este un drept care doreste restabilirea raportului social dezechilibrat, prin negocierea unui nou acord, unei noi intelegeri care sa puna capat dezacordului, neintelegerii. Dreptul la mediere urmareste extinctia starii conflictuale.

Dreptul la mediere are ca scop negocierea unei solutii voluntar-amiabile efective la un conflict pe cale sa se iveasca, ori deja ivit si materializat prin diverse acte sau fapte ale persoanelor dintr-un raport social.

Dreptul la mediere este, in fapt, dreptul fiecarei persoane dintr-un anume conflict la negocierea unei intelegeri. Fie ca divortam, fie ca impartim o succesiune, fie ca ne disputam obligatiile unui contract, fie ca am fost inselati ori furati, fie orice alt conflict, avem dreptul la mediere.

Dreptul la mediere implica posibilitatea negocierii sub asistenta si facilitarea mediatorului, deci cu ajutorul unei terte persoane, care mijloceste si modereaza procesul de negociere a intelegerii. De asemenea, dreptul la mediere implica posibilitatea discutiilor privind atat procesul de negociere, ca procedura, negocierea in sine, cat si solutia negocierii. Fara dreptul la negociere, nu poate exista dreptul la mediere. Medierea este o negociere moderata de un tert neutru specializat si autorizat sa faca acel lucru. Dreptul la mediere implica si conduce la respectarea regulilor si principiilor medierii.

In Romania, in vremurile comuniste, dreptul la negociere nu exista, cum nici dreptul la mediere nu exista. Insa, in vremurile dinainte de comunism, dreptul la negociere exista, si deci exista si dreptul la mediere, bineinteles nu sub aceasta denumire ori forma procedurala cum este medierea astazi legiferata in Romania. In comunism, nu se putea negocia, deci nu se putea media.

In 2014, se poate media si se mediaza conflicte civile, comerciale si penale; orice tip de disputa care implica drepturi asupra carora partile pot dispune in mod liber prin conventie. Continuarea

Cat de mult putem sa negociem in mediere ?

Ideea că negocierile reprezintă un tărâm al conchistadorilor, unde orice era permis, a fost atât de încetăţenită, încât nu am întâlnit nici măcar un litigiu care să privească sancţionarea modului în care o parte a înţeles să negocieze.

Noul Cod civil inaugurează, din acest punct de vedere, o nouă eră, aceea a regulilor şi precauţiilor. Grija legiuitorului pentru această etapă este dovedită de instituirea a nu mai puţin de trei seturi de norme ce se aplică conduitei părţilor pe durata negocierilor: obligaţia general valabilă de a acţiona cu bună-credinţă, buna-credinţă incidentă în cazul particular al negocierilor şi incriminarea unor anumite conduite pe parcursul negocierilor.

Iată cum se concretizează aceste noi repere juridice. În primul rând, se interzice în mod expres ca partea să negocieze fără intenţia de a încheia un contract sau să se retragă intempestiv dintr-o negociere. Prima ipostază surprinsă de textul de lege este relativ clară. Cel puţin teoretic, o atare situaţie poate fi probată prin dezvăluirea conţinutului discuţiilor purtate în paralel de partea acuzată de un comportament neloial, cu un terţ, aflate în faza avansată (spre exemplu, prin intermediul martorilor), urmate, eventual, de încheierea contractului cu respectivul terţ. Cronologia relaţiei cu terţul, privită în paralel cu derularea negocierilor între actorii legitimaţi în faţa instanţei ca victimă şi călău, va reprezenta un element esenţial în cadrul unui litigiu. În exemplul dat, legea îl sancţionează pe cel care a iniţiat/continuat negocierile cu o parte, deşi decizia sa de a intra într-un raport contractual cu un terţ fusese deja luată, fiind agreate elementele esenţiale ale actului juridic ce urma a fi perfectat cu acel terţ. Nu la fel de clar este însă cel de-al doilea scenariu, vizând „ruperea negocierilor“.

Se sancţionează retragerea din negocieri? Continuarea

Medierea, preventia justitiei

Inainte de ’89 sistemul de sanatate era impartit astfel: existau dispensare, policlinici si spitale. In functie de ce avea nevoie pacientul parcurgea acest drum de la medicul din dispensar la medicul specialist din policlinici, iar daca era nevoie la chirurgul din Medierespital. In spital se intra mai greu, in sensul ca doar daca sufereai de ceva mai grav beneficiai de internare. Dupa revolutie, policlinicile s-au transformat in cabinete particulare (majoritatea dintre ele), iar fiindca medicii specialisti erau in spital, acolo se tratau si urgentele dar mai ales si bolile care puteau fi tratate in sistem ambulatoriu. Supraaglomerarea aceasta din spitale a trezit Ministerul Sanatatii la viata, care a realizat ca de fapt in drumul eficientei lipsea o treapa: policlinica. Nici nu trebuie sa ne mire faptul ca este greu sa reeduci oamenii sa apeleze la medicii din policlinici, cand timp de 25 de ani aceasta a lipsit cu desavarsire.

Deci, stupoare! Ministerul Sanatatii a mai descoperit ceva: E mai usor sa previi decat sa tratezi!

Prin analogie cu sistemul de sanatate sa trecem la Ministerul Justitiei. Ministerul Justitiei se plange la fel de supraaglomerare, face statistici cu cate dosare sunt “pe cap” de judecator (si sunt multe, nu ma indoiesc), pregateste viitori magistrati, totul fara sa ia in considerare ca e mai ieftin sa previi decat sa tratezi.

Administratia Penitenciarelor se plange si ea de supraaglomerare in penitenciare, puscariasii stau ca sardelelele, iar statul roman plateste despagubiri celor care l-a actionat in judeata la CEDO.

Nu vreau sa cred ca Ministerul Justitiei este incurajat sa aduca bani la bugetul de stat, desi stiu ca se invart sume colosale din taxele de timbru, vreau sa cred ca Ministerul Justitiei este incurajat sa faca dreptate. Din punctul meu de vedere, cuvintele bani si politica ar trebui sa lipseasca din vocabularul magistratilor. Continuarea

Translate this site:

ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP - STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR - Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la: Contact -Tel:0768.511.900

e-mail:

mediatormustateanu@gmail.com

carti-de-vizita-mediator1
Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.

Follow Mediator Bucuresti

octombrie 2014
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Sep    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Intrebarea mediatorului:

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...
PROGRAM MEDIERE BUCURESTI