Cum sa faci fata oamenilor conflictuali si proceselor nascute din nimic

Romania devine, tot mai mult, o tara in care fiecare da in judecata pe fiecare. Ceea ce in teorie este un lucru bun, si o dovada a maturizarii si deschiderii sistemului nostru de justitie, este in realitate o anormalitate. Pentru unii oameni, surescitati de litigiile prezentate de mass media, reactia instinctiva la conflict a devenit sa ameninte cu tribunalul, dar si sa isi duca amenintarea la indeplinire. Ce faci cand cineva te ameninta cu procesul pentru ceva ridicol? Avocatura.com te sfatuieste.

Exista indivizi pentru care linia intre o confruntare de idei si amenintarea cu procesul este una extrem de fina. Ganditi-va doar la episodul trait de noi in primavara, la Congresul Avocatilor. Sunt acei oameni care nu concep sa ai o opinie diferita de a lor, si pe care daca indraznesti sa ii critici sau sa ii satirizezi, recurg la argumentul suprem: “Ne vedem in instanta!”. Probabil ca ati incasat, candva in timpul vietii Dvs., o astfel de amenintare, una care devine tot mai comuna, si una care ramane o experienta intimidanta.

 

Mai jos, cinci lucruri pe care trebuie sa le aveti in vedere cand va confruntati cu scenariul descris anterior:

 

Cele mai multe amenintari nu se concretizeaza in procese

 

Cele mai multe amenintari sunt amenintari goale, iar cei care le profereaza nu le urmeaza. Sunt doar insi frustrati, impulsivi, care nu pot gasi alte modalitati de a-si varsa naduful decat amenintandu-te. Daca am trai in secolul al XVII-lea, probabil ca te-ar provoca la un duel. Insa, astazi, in afara unei altercatii fizice, acest lucru nu mai este posibil. De aici rezulta amenintarea cu procesul. Procesul este echivalentul de secol XXI al duelului – armele fiind astazi hartii in loc de sabii, iar banii care fac obiectul plangerii civile sunt echivalentul sangelui varsat.

 

De regula, cei care ameninta constant cu chemarea in judecata vor doar sa te intimideze si, neavand cai mai rationale si mai constructive de a-si exprima dezacordul cu tine, vor sa te sperie si sa iti inchida gura. Intimidarea le confera un sentiment de putere. Daca esti constient de asta, o amenintare nu te va ingrijora mai mult decat este cazul. Priveste-o ca pe o scena facuta de catre un copil – stai calm, incearca un sentiment de simpatie pentru partea adversa – evident dezechilibrata -, lasa episodul sa treaca si vezi-ti de viata.

 

Daca totusi primesti in posta o notificare de chemare in judecata la adresa ta, inseamna ca amenintarea s-a concretizat si ca este timpul sa iei masuri.

Nu te panica Continuarea

Importanta tinutei pentru avocati – De ce haina impune incredere?

Pentru ca inainte de toate imaginea este cea care ne recomanda, va prezentam un interviu cu Ana Maria Luiza Hudea, General Manager in cadrul brand-ului frantuzesc Vicomte A. Ana Maria Luiza Hudea este de parere ca unul dintre cele mai importante lucruri pentru un avocat, increderea, se impune si printr-o imagine corecta. Asta presupune un costum de calitate, o camasa eleganta, cravata si pantofi impecabili, acordand atentie pieselor vestimentare care nu se vor demoda niciodata. Aflam ce trebuie sa poarte un avocat si cum sa ne imbracam corect in mediul business, atat ca femei, cat si ca barbati, avand grija in acelasi timp sa iesim in fata prin propria personalitate.

Ana Maria Luiza Hudea: Brandul Vicomte A. Paris se adreseaza celor care isi doresc sa fie altfel – altfel intr-un mod elegant si rafinat. Vicomte A. propune tinute office si smart casual pentru barbati, femei si copii si se caracterizeaza prin materiale de cea mai buna calitate, croieli moderne si detalii sic.

Avocatura.com: Cand si cum a ajuns Vicomte A. in Romania? Ce propune nou pe piata?

Hudea: Vicomte A. a ajuns pe piata in Romania in octombrie 2013, odata cu deschiderea primului magazin din Promenada Mall (la etajul 1) si propune un stil unic – cred ca acesta este descries foarte bine de  sloganul brandului: “Sic. Impertinent. Insolent.”

Hudea: Costumul business nu se demodeaza niciodata. Pentru intalnirile de afaceri, costumul este o alegere sigura, indiferent daca este purtat de o femeie sau de un barbat. Insa calitatea lui este foarte importanta. Nu trebuie sa te uiti la eticheta sau sa stii brandul ca sa iti dai seama daca un costum e de calitate buna sau nu – materialul si croiala se vad din primul moment. Apoi, in functie de persoana care il poarta si de stilul ei, pot fi adaugate elemente care confera personalitate: un pocket square din matase, butoni, papion sau o cravata deosebita. Iar acestea nu sunt neaparat sugestii pentru tinuta unui barbat – mie imi plac femeile care poarta cravata sau butoni.Avocatura.com: Care sunt stilurile si tendintele in fashion-ul de business? Continuarea

Sistemul fiscal din Romania pentru IMM-uri

Desi in ultimii ani situatia IMM-urilor din Romania s-a imbunatatit, performantele acestora sunt departe de a atinge varful de glorie dinaintea crizei, explica, intr-un raport lansat anul trecut, Fundatia Post Privatizare, care mai preciza ca IMM-urile se afla intr-un moment de rascruce, cu o stabilitate fragila. Chiar daca ar trebui sa incurajeze acest sector vital in economia romaneasca, din moment ce peste 90% din totalul societatilor comerciale inregistrate in tara noastra sunt IMM-uri, guvernele din ultimii ani au facut pasi timizi pentru a ajuta antreprenorii mici si medii sa isi dezvolte afacerile, ba uneori chiar au luat masuri fiscale care au avut efectul contrar. Mai mult decat atat, nici instabilitatea regimului fiscal nu face bine mediului de afaceri, impiedicand IMM-urile sa se dezvolte sau sa isi poata contura niste planuri de afaceri realiste pe termen mediu sau lung.

Cele aproape 475.000 de IMM existente la finalul anului 2013 in Romania se confrunta cu un sistem legislativ incalcit si un nivel al fiscalitatii in continuare ridicat, ceea ce face ca mai bine de 57% dintre microintreprinderile actuale sa fie doar intreprinderi de subzistenta, care permit asigurarea unui oarecare nivel de trai numai proprietarului afacerii si familiei acestuia.

Aceste cifre au fost date publicitatii recent chiar de Guvernul Romaniei, prin Departamentul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Mediu de Afaceri si Turism, care a facut publica o strategie pe urmatorii 6 ani gandita in scopul relansarii si cresterii sectorului afacerilor mici si medii.

Vin vremuri bune pentru IMM-uri ?

In Strategia pentru dezvoltarea IMM-urilor, Guvernul mentioneaza ca vrea ca, pana in anul 2020, numarul firmelor mici si mijlocii active in Romania sa creasca cu peste 40%, ajungand la 670.000, in care sa lucreze 3,2 milioane de angajati, fata de 2,6 milioane de persoane la finele anului 2013.

Domeniile pe care strategia le incadreaza in tinte esentiale pentru sprijinirea infiintarii de noi firme sunt, in ordinea importantei, industria alimentara, fabricarea produselor textile, tabacirea si finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj si marochinarie, harnasamentelor si incaltamintei; prepararea si vopsirea blanurilor, fabricarea produselor farmaceutice de baza si a preparatelor farmaceutice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, industria constructiilor metalice si a produselor din metal, exclusiv masini, utilaje si instalatii, fabricarea echipamentelor electrice, alte activitati industriale.

Totusi, strategia nu este foarte darnica in informatii detaliate despre cum intentioneaza Guvernul sa sporeasca, in mai putin de sase ani, cu 200.000 numarul firmelor mici si medii. Documentul precizeaza doar in linii mari ca  masurile care vor fi luate in vederea cresterii numarului firmelor mici si mijlocii vizeaza sprijinirea si promovarea antreprenoriatului, accesul IMM-urilor la finantare adecvata, inovare, accesul la piete si internationalizare, reactivitatea administratiei publice la nevoile IMM-urilor.

“In prezent, exista o serie de instrumente de finantare a afacerii provenite din surse financiare interne sau externe, dar care sunt, in general, greu accesibile IMM-urilor. Spre exemplu, pentru accesarea fondurilor europene pe baza de proiecte, foarte multe IMM-uri nu indeplinesc conditiile de eligibilitate intrucat nu dispun de fondurile necesare co-finantarii proiectului, participatia proprie obligatorie fiind de minimum 15% din cheltuielile eligibile, ceea ce poate reprezenta uneori o suma considerabila, prohibitiva”, se precizeaza in Strategia Departamentului pentru IMM din cadrul Executivului.

Pentru imbunatatirea accesului la finantare, masurile Guvernului vizeaza implementarea programelor destinate sprijinirii IMM-urilor pentru infiintare, dezvoltare si finantare, precum si pregatirea si operationalizarea institutiei mediatorului de credite, pentru care anul viitor va fi elaborat un act normativ.

Totodata, autoritatile vor sa infiinteze un fond de investitii cu capital de risc, de tip seed capital fund (care finanteaza afaceri la inceput de drum, n.r.) si sa creeze cadrul legislativ de instituire a unor noi instrumente de finantare a activitatii antreprenoriale, precum si un fond de microfinantare pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, introducerea noilor tehnologii si realizare de produse ecologice.

Mai mult, pentru 2016, Guvernul isi propune sa aplice o schema de stimulare a bancilor comerciale pentru creditarea IMM-urilor.

Masurile fiscale in ultimii ani, greu de digerat pentru afacerile mici si medii

Desi promovarea si dezvoltarea IMM-urilor este deziderat al autoritatilor, masurile legislative si fiscale luate in ultimele luni par sa fi avut efectul contrar. In 2013 au existat zeci de modificari legislative ale Codului fiscal care au afectat in mod direct mii de firme, schimbandu-le din mers planurile de afaceri pentru lunile urmatoare si fortandu-le sa-si regandeasca in cateva zile strategia de business pentru intregul an.

Poate cel mai elocvent exemplu este schimbarea regimului fiscal aplicabil firmelor cu venituri de pana in 65.000 de euro, la inceputului anului fiscal 2013. Desi au inceput anul ca fiind platitoare de impozit pe profit, firmele care avusesera o cifra de afaceri de pana in 65.000 de euro in 2012, au fost obligate la finalul primei luni din 2013, ca, in decurs de cateva zile, sa isi schimbe modul de impozitare, de la 16% (impozit pe profitul realizat) la 3% (impozit pe veniturile realizate), un sistem specific microintreprinderilor. Trecerea obligatorie a firmelor cu o cifra de afaceri de pana in 65.000 de euro, indiferent de numarul de salariati, in categoria microintreprinderilor a fost, potrivit Executivului de la acea data,  menita sa reduca evaziunea fiscala, insa pentru micii intreprinzatori a fost problematica pentru ca intervenea in timpul anului fiscal, bulversandu-le toate planurile de afaceri si estimarile pe care le gandisera pentru anul fiscal care tocmai incepea.

Din perspectiva consultantilor fiscali, firmele obligate in 2013 sa treaca la noul sistem de impozitare au avut si beneficii de pe urma modificarii.

Spre exemplu, noua forma de impozitare avantaja firmele in conditiile in care calculul impozitului pe venit presupune un volum de munca redus fata de calculul impozitului pe profit, ele nemaifiind nevoite sa tina evidente complicate si sa judece deductibilitatea unor cheltuieli.

In plus, noul sistem de impunere pare sa determine o conformare fiscala mai lejera din partea contribuabililor si un risc de eroare mai scazut, astfel ca si riscul de a plati dobanzi si penalitati a fost mult diminuat odata cu trecerea la impozitarea in functie de venituri.

Totusi, dezavantajele noului sistem de impunere nu au fost unele de neglijat, avand in vedere ca, odata cu noua forma de impozitare, multe firme au fost obligate sa suporte o sarcina fiscala mai mare decat ar fi platit pana la 1 februarie 2013.

Spre exemplu, firmele care inregistrau pierderi au fost afectate negativ pentru ca au fost fortate sa plateasca un impozit de 3% din veniturile lor fata de zero lei, cat ar fi platit pana la 1 februarie 2013 pentru ca nu realizau profit.

De asemenea, firmele cu cifra de afaceri sub 65.000 euro si care, in mod obisnuit, aveau o marja a profitului impozabil mai mica de 18% au suferit financiar de pe urma noului sistem de impunere pentru ca, de la 1 februarie 2013, odata cu modificarea, au fost nevoite sa plateasca un impozit mai mare decat in situatia in care ar fi ramas platitoare de impozit pe profit.

Acesta pare sa fi fost si rationamentul Guvernului pentru introducerea acestui regim, din moment ce, prin aceasta masura, firmele au fost obligate sa plateasca un impozit minim (3% din veniturile realizate), chiar daca ele nu realizau profit. In plus, statul a mai castigat o data prin aceasta masura si pentru ca si-a redus costurile necesare controlarii firmelor mici, impozitul pe venit fiind mai usor de verificat decat cel pe profit.

Experimentul TVA la incasare a durat un an, dar a complicat activitatea IMM-urilor

Anul 2013 a mai adus, pentru firmele cu o cifra de afaceri de pana in 500.000 de euro, o noua masura, utila in esenta, dar care, din cauza implementarii, a devenit mai degraba o povara pentru intreprinzatori mici si medii. Este vorba despre mult-discutatul sistem de TVA la incasare, impus si el obligatoriu, care s-a aplicat in aceasta forma pe tot parcursul anului trecut.

De la 1 ianuarie 2013 regimul de TVA pentru aproximativ jumatate de milion de contribuabili s-a modificat obligatoriu, dupa ce Guvernul a introdus sistemul TVA la incasare care presupune ca exigibilitatea taxei intervine la momentul incasarii contravalorii livrarilor/prestarilor efectuate sau, in cazul facturilor neincasate, in cea de-a 90 a zi calendaristica de la data emiterii facturilor. Sistemul trebuia aplicat obligatoriu in 2013 de toti contribuabilii care au o cifra de afaceri inferioara plafonului de 2.250.000 lei (500.000 euro).

Totusi, desi s-a aplicat de la 1 ianuarie 2013, sistemul nu a scapat de modificari dupa ce a intrat in vigoare, mai multe acte normative succesive de anul trecut aducand completari si actualizari la regulile lui de aplicare.

Pentru firmele obligate sa il aplice, implementarea sistemului TVA la incasare a venit cu destul de multe inconveniente.

Dificultatile pe care le-au intampinat companiile au fost, in prima faza, de ordin administrativ , ele fiind nevoite sa intocmeasca jurnale noi de TVA si sa gestioneze un format nou al decontului de TVA si al facturilor.

In plus, aplicarea noului regim de TVA a insemnat si cresterea costurilor administrativedeoarece dreptul de deducere al TVA-ului in cadrul acestui sistem este acordat doar daca, pe langa facturi insotite de documente suport pentru justificarea tranzactiilor, contribuabilii prezinta si documentele privind plata ori incasarea acestora.

Noul regim de TVA a avut un impact negativ si asupra fluxurilor de numerar, in sensul in care firmele nu isi mai puteau deduce TVA aferenta achizitiilor decat dupa plata facturii.

Desi sistemul TVA la incasare ar fi trebuit sa fie o masura care sa elibereze lichiditati in piata si sa ajute companiile intr-o perioada in care bancile inca nu erau deschise spre finantari, odata cu reglementarea lui, s-a dovedit ca sistemul nu este chiar o plata a TVA la incasare, ci mai degraba o amanare a platii pana la cea de-a 90-a zi de la momentul emiterii facturii, ceea ce nu a adus avantaje semnificative contribuabililor.

Noul regim de TVA a dus, in anumite cazuri, chiar si la eliminarea firmelor mici de pe piata, din moment ce unele companii mari, care nu erau eligibile pentru aplicarea sistemului privind TVA la incasare, si-au selectat furnizorii de bunuri si servicii in functie de cine aplica sau nu noul sistem de TVA. Furnizorii care aplicau TVA la incasare au fost exclusi deoarece companiile mari au vrut sa evite costurile administrative si sa-si eficientizeze fluxul de numerar.

Alexandru Cristea, Tax Partner al Tuca Zbarcea & Asociatii Tax S.R.L. explica pentru AvocatNet.ro, in luna decembrie 2012, inainte ca sistemul sa intre in vigoare:

“Avantajul palpabil pentru stat va veni din controversata limita de 90 de zile. Obligatia de a colecta intervine la cel tarziu 90 de zile de la data facturii sau obligatiei de a emite factura, in timp ce dreptul de deducere nu are vreo derogare la 90 de zile. Presupunand ca sunt obligat sa aplic sistemul TVA la incasare, am primit o factura pentru o livrare de bunuri in ianuarie 2013, vand mai departe bunurile tot in ianuarie 2013, dar achit factura primita in decembrie 2013 cand incasez banii de la clientul meu. Am obligatia sa colectez in decontul din aprilie 2013, dar pot sa deduc abia in decontul din decembrie 2013. Timp de opt luni, suma respectiva de TVA sta la stat, ca un credit cadou fara dobanda din partea mea”.

La un an de la introducere, in 1 ianuarie 2014, sistemul de TVA la incasare, indelung constestat de mediul de afaceri pentru forma in care a fost implementat, a si devenit optional, in momentul de fata el putand fi aplicat numai de contribuabilii care isi doresc acest lucru.

Sistemul nu a functionat deloc conform asteptarilor, mai ales ca, atunci cand au aprobat plata TVA la incasare, Finantele mizau pe „o crestere reala a PIB cu circa 0,5%, cu efecte directe in cresterea ocuparii si a veniturilor populatiei“.

Mai mult chiar, Comisia Europeana a deschis si o procedura de infringement (incalcare a dreptului comunitar – n.red.) impotriva statului roman din cauza sistemului de TVA la incasare pentru ca a creat distorsiuni in piata.

O masura buna, implementata defectuos: Deducerea TVA pe baza bonurilor fiscale

Regimul de deducere a TVA, dar si modul in care aceasta operatiune trebuie raportata la Fisc au suferit modificari repetate de-a lungul anului 2013, autoritatile modificand reglementarile aproape de la o luna la alta.

In luna martie Guvernul a stabilit, prin HG nr. 84/2013, ca taxa pe valoarea adaugata va putea fi dedusa si pe baza bonurilor fiscale care nu depasesc valoarea de 100 euro cu TVA inclus, cu conditia ca pe aceste documente sa fie imprimat, cu ajutorul casei de marcat, codul de TVA al beneficiarului. In plus, pentru a deduce TVA pe baza bonurilor fiscale era necesar si ca acestea sa bifeze toate caracteristicile unei facturi simplificate, care conform Codului fiscal, contine obligatoriu urmatoarele elemente:

  • data emiterii;
  • identificarea persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile;
  • identificarea tipului de bunuri sau servicii furnizate;
  • suma taxei colectate sau informatiile necesare pentru calcularea acesteia;
  • o referire specifica si clara la factura initiala si la detaliile specifice care se modifica, in cazul documentelor sau mesajelor tratate drept factura (reamintim ca potrivit modificarilor orice document sau mesaj care modifica si care se refera in mod specific si fara ambiguitati la factura initiala are acelasi regim juridic ca si o factura).

Noile reglementari privind deducerea se aplica pentru orice bunuri si servicii achizitionate pentru societate, care nu depasesc valoarea mentionata, fie ca e vorba de carburanti, carti de vizita, materii prime, materiale, servicii de consultanta sau orice alt ceva.

Daca lucrurile au fost relativ usor de inteles la acest capitol, in ceea ce priveste raportarea bonurilor fiscale, autoritatile s-au razgandit de mai multe ori. Astfel, anul trecut, in 24 aprilie, Agentia Nationala de Administrare Fiscala, prin Biroul Central de Asistenta a Contribuabililor, a explicat, la solicitarea AvocatNet.ro ca, ca in abordarea existenta in momentul respectiv la nivelul autoritatilor fiscale, bonurile fiscale nu trebuie raportate in declaratia 394, chiar daca au codurile de TVA ale beneficiarilor imprimate. Specialistul Fiscului cu care am discutat atunci a precizat ca s-au solicitat clarificari la nivel central referitor la aceasta chestiune, insa singurele informatii primite pana in acel moment stabileau ca atata timp cat contribuabilul are doar bon fiscal, fara factura, acesta nu trebuie declarat in formularul 394, in ciuda faptului ca facturile simplificate trebuiau raportate in aceasta declaratie.

Punctul de vedere al ANAF s-a modificat o luna mai tarziu, astfel incat, in 27 mai, institutia a informat contribuabilii ca, de fapt, bonurile trebuie raportare in formular.

Comunicatul de presa emis atunci de ANAF a dat peste cap intreaga raportare contabila, din moment ce 27 mai era ultima zi in care formularul 394, aferent lunii aprilie, putea fi transmis Fiscului de catre contribuabilii care trebuiau sa depuna lunar formularul.

Sabina Zeres, purtatorul de cuvant al ANAF, a declarat pentru AvocatNet.ro in acea zi ca cei care au apucat sa depuna declaratia 394, fara sa raporteze in formular si bonurile fiscale, trebuie sa depuna declaratii rectificative.

Lucrurile n-au ramas asa caci, la mijlocul lunii septembrie, Fiscul a revenit asupra hotararii si a decis ca nici un contribuabil nu mai trebuie sa declare in formularul 394 bonurile fiscale de pana la 100 de euro.

In acest sens, ANAF a emis Ordinul nr. 2986/2013, publicat 13 septembrie 2013, prin care a decis ca, incepand cu operatiunilie aferente lunii august 2013, in Declaratia 394 nu se inscriu facturile emise prin autofacturare si bonurile fiscale care indeplinesc conditiile unei facturi simplificate.

Mai exact, incepand din septembrie, contribuabilii nu au mai trebuit sa declare in formularul 394 bonurile fiscale de pana la 100 de euro si nu mai trebuie sa o faca nici de acum incolo, cel putin pana in 31 decembrie 2014, data pana la care se aplica aceasta masura, potrivit ordinului publicat de Fisc in septembrie.

Certificarea fiscala – o poveste lunga care s-a finalizat cu bine pentru contribuabili

Desi a pus pe jar contribuabilii pentru ca ar fi urmat sa se aplice din 2014, certificarea declaratiilor de impozit pe profit a devenit, pana la urma, optionala.

Certificarea declaratiilor de catre un consultant fiscal a fost introdusa acum sase ani, dar aplicarea ei a fost amanata de trei ori, termenul de intrare in vigoare fiind prelungit prin acte normative ale Guvernului. Anul trecut, Guvernul si Ministerul de Finante n-au mai modificat termenul la care intra in vigoare certificarea declaratiilor anuale de impozit pe profit, astfel ca procedura trebuia sa se aplice de la 1 ianuarie 2014, lucru care s-a si intamplat.

Masura n-a fost primita cu bucurie de mediul de afaceri, firmele fiind nemultumite mai ales pentru ca trebuie sa includa in bugetul lor de cheltuieli si costul cu certificarea declaratiilor fiscale.

A urmat apoi un lung sir de discutii si variante de lucru ale Ministerului de Finante, autoritatile luand in calcul chiar posibilitatea de a mentine certificarea numai pentru anumite categorii de declaratii. Insa, la doua luni de la intrarea ei in vigoare, autoritatile s-au razgandit si au stabilit ca procedura certificarii devine din obligatorie optionala. Ca urmare a acestei reglementari, aplicabile din 28 februarie, incepand cu aceasta data, firmele pot alege daca vor ca declaratiile fiscale sa le fie verificate suplimentar de un consultant fiscal sau nu.

Totusi, in ciuda faptului ca certificarea declaratiilor nu mai este obligatorie, ea a devenit, tot din 28 februarie, un criteriu pentru selectarea contribuabililor impusi inspectiei fiscale. Desi prevederile nu sunt suficient de clare in aceasta privinta, ele sugereaza ca societatile care opteaza pentru certificarea declaratiilor fiscale pot beneficia de o incadrare mai avantajoasa in analiza de risc efectuata in scopul selectarii acestora pentru inspectia fiscala.

Se intampla si lucruri bune: Fiscul a intrat cu avant in epoca 2.0

Daca in privinta masurilor fiscale lucrurile nu pot fi considerate simple pentru firmele mici si medii, in ceea ce priveste comunicarea contribuabililor cu Fiscul lucrurile au mai evoluat cu mai multa indrazneala.

Cele mai recente vesti bune au venit chiar in luna iunie a acestui an, cand Codul de procedura fiscala a fost modificat astfel incat sa permita Fiscului sa trimita firmelor acte administrative si pe e-mail, nu doar prin fax sau prin posta, atata timp cat sunt semnate electronic si daca aceasta modalitate de comunicare este acceptata de destinatar.

Comunicarea electronica poate functiona si in sens invers, astfel ca si firmele vor putea trimite la Fisc, prin e-mail, cereri, inscrisuri sau orice alte documente, cu conditia ca si acestea sa fie semnate electronic.

Aceasta noua facilitate se adauga unora deja existente, lansate de Fisc de-a lungul timpului.

Spre exemplu, autoritatea fiscala a pus la dispozitia firmelor o aplicatie online care le permite acestora sa-si acceseze dosarul fiscal, adica toate informatiile referitoare la vectorul lor fiscal, declaratiile depuse la ANAF sau obligatiile de plata restante. Detalii despre acest serviciu gasiti aici.

De asemenea, contribuabilii au posibilitatea sa primeasca asistenta prin e-mail, dar si sa depuna online cele mai importante declaratii fiscale si raportarile financiare anuale.

Mai mult decat atat, la finalul lunii aprilie 2013, ANAF a lansat un nou serviciu pentru contribuabili, “Acces date prin SMS”, prin care ei pot obtine informatii publice despre un anumit agent economic doar trimitand un mesaj text la numarul 1300 cu codul de identificare fiscala al societatii despre care vor sa afle date. Contribuabilul va primi, tot prin SMS, urmatoarele informatii despre firma: codul de identificare fiscala, denumirea sa, daca este sau nu inregistrata in scopuri de TVA, daca este sau nu inactiva fiscal, daca aplica TVA la incasare. Mai multe informatii despre acest serviciu puteti citi in acest articol.

Potrivit unui comunicat recent al MFP, ministerul ar putea implementa in 3-6 luni un proiect privind transmiterea electronica a adeverintelor de venit si a certificatelor fiscale intre institutii.

De asemenea, Finantele cauta modalitati, pentru ca accesul contribuabililor persoane fizice la propriile date fiscale virtuale sa fie simplificat si gratuit, prin intermediul unei aplicatii folosind user name si parola.

Mai mult, MFP analizeaza posibilitatea platii cu cardul a obligatiilor fiscale la Trezorerie, precum si extinderea platformei ghiseul.ro si pentru taxele platite catre bugetul de stat, nu doar pentru taxele locale.

Masurile de informatizare sunt mai mult decat binevenite, in conditiile in care Romania ocupa locul 73 in clasamentul global Doing Business 2014, ce analizeaza reglementarile din 189 de tari in privinta usurintei de a desfasura afaceri in mediul privat. Pozitia ocupata de tara noastra, mai slaba decat cea de anul trecut, indica un mediu mai putin prietenos pentru IMM-uri.

Conform datelor furnizate de acest document, in ceea ce priveste costurile si usurinta de a plati taxe, Romania ocupa locul 134 din cele 189 de tari analizate.

Sistemul fiscal din Romania pune la incercare antreprenorii si afacerile lor. Sunt insa foarte multe companii pentru care aspectele legate de disciplina financiara sunt prioritare in derularea afacerii. Disciplina financiara, transparenta, predictibilitatea, sunt atribute apreciate si de banci in procesul de creditare. Aristide Lungu, Directorul Executiv Retea Distributie Bancpost considera ca “firmele care demonstreaza diligenta in termenele de plata catre furnizori si catre creditori – aici includ si statul, plata taxelor si impozitelor, care sunt conduse corect in zona de fiscalitate, au cele mai mari sanse sa poata accesa, in conditii bune, finantare din partea bancilor”.

Sursa:http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_38170/Sistemul-fiscal-din-Romania-o-provocare-pentru-IMM-uri.html#comentarii

 

Care sunt instrumentele psihologice de convingere ?

Cum putem să îi convingem pe alţii să acţioneze cum ne dorim noi? Cum ne putem proteja de încercările altora de a ne influenţa? Oamenii au dorit să afle răspunsurile la aceste întrebări încă din cele mai vechi timpuri, însă procesul influenţării a început să fie documentat ştiinţific abia în secolul trecut, cu ocazia programelor de propagandă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. De atunci, numeroşi oameni de ştiinţă au investigat metodele prin care o persoană poate influenţa atitudinile şi acţiunile altui om. Ce au descoperit cercetătorii? Că un rol important în identificarea secretelor persuasiunii îl joacă înţelegerea mecanismelor mentale folosite de fiecare dintre noi.

Oamenii din ziua de azi sunt bombardaţi zilnic cu un volum uriaş de informaţii, care a crescut considerabil în ultimii ani. Pentru că procesarea acestuia este o sarcină imposibilă, oamenii apelează la anumite scurtături cognitive care le permit să decidă cum să interpreteze un mesaj şi dacă să aplice acţiunile recomandate de acesta.

Cunoaşterea faptului că oamenii apelează la scurtături mentale oferă o oportunitate preţioasă celor ce doresc să descifreze secretele persuasiunii. Astfel, cei care vor identifica şi descifra aceste scurtături mentale au şanse mai mari de a îmbunătăţi eficacitatea mesajelor lor, devenind mai convingători şi obţinând mai des ceea ce îşi doresc.

Una dintre cele mai importante cărţi pe această temă este „Influence: The Psychology of Persuasion”, publicată în 1984 şi actualizată în 2001 de profesorul de psihologie Robert Cialdini, ce a fost tradusă în 26 de limbi şi vândută în milioane de exemplare de-a lungul ultimelor trei decenii. Cialdini a identificat în această carte „şase principii ale influenţei”, definind şase metode esenţiale folosite de specialiştii din diferite domenii pentru a obţine rezultatele dorite. Pentru a identifica aceste principii, profesorul Cialdini a pătruns în lumea „specialiştilor conformităţii”, aşa cum îi numeşte pe experţii în convingerea altora, cum ar fi agenţii de vânzări, misionarii, agenţii de recrutare şi alţi specialişti din lumea publicităţii şi a marketingului.

Cialdini a petrecut trei ani învăţând şi muncind ca distribuitor de automobile, membru al unor organizaţii de strângere de fonduri sau operator de telemarketing, pentru a vedea pe viu cum sunt convinşi oamenii. De asemenea, Cialdini a validat „principiile influenţei” cu ajutorul studiilor experimentale, motiv pentru care cartea sa reprezintă o lucrare de căpătâi în domeniul convingerii.

Pe scurt, suntem predispuşi să urmăm sugestia unei persoane dacă aceasta ni se pare un expert credibil (principiul autorităţii), dacă o considerăm un prieten de încredere (principiul simpatiei), avem senzaţia că îi datorăm ceva (principiul reciprocităţii) şi dacă urmând-o suntem consecvenţi cu credinţele sau promisiunile noastre anterioare (principiul consecvenţei). De asemenea, suntem tentaţi să facem alegeri despre care credem că sunt populare (principiul consensului) şi că ne vor aduce o resursă preţioasă (principiul rarităţii). De ce urmează oamenii aceste reguli? Deoarece, în mod normal, ele ne conduc spre alegerea corectă.

Totuşi, pentru că le urmăm adeseori automat, fără a ne gândi, aceste reguli sunt exploatate de specialişti în arta convingerii pentru a ne convinge să facem lucruri pe care altfel nu le-ar putea obţine de la noi.

Iată cum funcţionează cele şase instrumente psihologice de convingere şi cum vă puteţi asigura că nu sunt folosite împotriva dumneavoastră:

1. Regula reciprocităţii

Acest principiu este cunoscut de fiecare dintre noi, descriind faptul că oamenii tind să ne ofere acelaşi tip de tratament pe care l-au primit din partea noastră. Dacă facem un prim pas, oferind un obiect preţios, o informaţie utilă sau pur şi simplu o atitudine pozitivă, vom fi răsplătiţi pe măsură. Ceea ce contează este să facem noi primul pas. Cu alte cuvinte, indiferent ce dorim să obţinem într-o situaţie, avem şanse mai mari să reuşim dacă oferim noi mai întâi.

Cialdini oferă în cartea sa un exemplu impresionant al acestui principiu: în 1985, după ce Mexicul a fost lovit de un cutremur devastator, una din ţările care i-au oferit asistenţă financiară a fost Etiopia, care se confrunta cu grave probleme economice. De ce s-a întâmplat acest lucru? Dintr-un motiv foarte simplu: în 1935, atunci când Italia a invadat Etiopia, Mexicul a trimis ajutoare către statul african. Aşadar, în ciuda interesului imediat, a distanţei uriaşe, a războiului civil şi a foametei ce o afectau, Etiopia s-a simţit obligată să returneze favorul.

Un aspect impresionat al principului reciprocităţii este omniprezenţa sa în cultura umană.De altfel, după studii exhaustive, sociologi precum Alvin Gouldner au ajuns la concluzia că nu există nicio societate umană în care această regulă să nu se aplice. Paleoantropologul Richard Leakey afirmă că „suntem oameni deoarece strămoşii noştri au învăţat să-şi împărtăşească hrana şi abilităţile într-o reţea a obligaţiilor”. Lionel Tiger şi Robin Fox, specialişti în antropologie culturală, afirmă că această „reţea a îndatorării” este un mecanism adaptativ unic oamenilor, ce a permis apariţia diviziunii muncii, a schimburilor de bunuri şi servicii (care au facilitat dezvoltarea experţilor) şi a reţelei de interdependenţă care a permis indivizilor să devină unităţi foarte eficiente.

Cum este folosită această regulă de „specialiştii convingerii”? Cialdini oferă exemplul religiei Hare Krishna, care a cunoscut o dezvoltare extraordinară în Occident datorită aplicării acestui principiu psihologic. Atunci când adepţii acestei religii aveau probleme financiare, ei recurgeau la o tactică bazată pe acest principiu: ei ofereau oamenilor de pe stradă o floare, refuzând să o ia înapoi dacă aceştia nu doreau să o primească, sub pretextul că „este un cadou din partea Societăţii Hare Krishna”. După ce oamenii acceptau cadoul, adepţii Hare Krishna le cereau o donaţie de câţiva dolari. Tactica a obţinut rezultate extraordinare, astfel că Societatea Hare Krishna a ajuns să aibă temple, afaceri şi proprietăţi în 321 centre urbane din SUA şi alte ţări.

Vi s-a întâmplat vreodată ca, atunci când aţi cerut nota la un restaurant, aceasta să vină însoţită de o bomboană? Chelnerii ştiu că dacă oferă clienţilor un cadou, vor fi recompensaţi cu un bacşiş mai mare. Un studiu a arătat că o bomboană creştea bacşişul cu 3%, iar două bomboane cu 14%. Mai mult, atunci când li se spunea clienţilor „pentru că aţi fost nişte clienţi minunaţi, vă oferim aceste bomboane”, bacşişul creştea cu 23%.

Cialdini afirmă că „regula reciprocităţii” este un instrument foarte puternic pentru obţinerea conformităţii, motiv pentru care va fi dificil să reacţionăm atunci când cineva îl foloseşte împotriva noastră. „La prima vedere, avem doar două opţiuni: fie să cedăm, fie să refuzăm şi să suferim consecinţele asupra sentimentelor de dreptate şi de obligaţie adânc întipărite în noi”, spune Cialdini. Totuşi, profesorul spune că acestea nu sunt singurele noastre opţiuni.

„Dacă înţelegem cu adevărat natura oponentului nostru, putem părăsi câmpul de luptă fără a suferi”, explică Cialdini. Profesorul afirmă că inamicul nostru real nu este cel ce foloseşte regula reciprocităţii pentru a obţine acordul nostru, căci acea persoană doar foloseşte puterea reciprocităţii; regula în sine este inamicul nostru. „Dacă vrem să nu fim abuzaţi, trebuie să facem mai întâi câţiva paşi pentru a dezamorsa energia acestei reguli”, explică cercetătorul.

Soluţia propusă de Cialdini este simplă: trebuie să acceptăm propunerile dezirabile alte altora, dar să le vedem drept ceea ce sunt, nu ce sunt prezentate a fi. Aşadar, dacă o persoană ne oferă un favor, putem să-l acceptăm, recunoscând că am creat o obligaţie de a-l returna în viitor. Acest lucru ne face participanţi la „reţeaua de obligaţii” ce a fost benefică atât indivizilor, cât şi societăţii, încă de la începuturile umanităţii. În schimb, dacă favorul iniţial se dovedeşte a fi un truc construit special pentru a ne convinge să realizăm o acţiune de mai mare importanţă, atunci partenerul nu este binefăcător, ci un profitor. Odată ce am stabilit că oferta iniţială era o tactică de convingere şi nu un favor, vom putea reacţiona corespunzător pentru a ieşi din influenţa acestui mecanism. Cât timp percepem acţiunea sa ca pe un mecanism psihologic de convingere, persoana respectivă nu va mai putea conta pe „regula reciprocităţii” drept aliat, căci aceasta nu se aplică şi în cazul tacticilor de convingere.

2. Regula angajamentului şi a consecvenţei

Un studiu efectuat de o echipă de psihologi canadieni a descoperit ceva fascinant despre oamenii care pariază pe cursele de cai: imediat după ce pariază pe un cal, ei au mult mai multă încredere că acesta va câştiga cursa decât aveau imediat înainte să parieze pe el. Deşi la prima vedere acest lucru poate părea curios, schimbarea misterioasă are la origine o „armă a influenţei sociale” care este foarte folosită. „La fel ca alte arme ale convingerii, aceasta se găseşte undeva în adâncul nostru, direcţionându-ne acţiunile cu o putere tăcută”, explică Cialdini. Este vorba despre dorinţa noastră obsesivă de a fi şi de a părea consecvenţi cu ceea ce am făcut în trecut. Odată ce am făcut o alegere ne vom confrunta cu presiuni personale şi interpersonale de a ne comporta într-un mod consecvent cu angajamentul precedent. Aceste presiuni ne vor face să ne reacţionăm în moduri în care justificăm decizia iniţială.

Care sunt consecinţele acestei dorinţe? Faptul că oamenii vor simţi o pornire de a da curs unei solicitări din partea dumneavoastră dacă vor simţi că aceasta este în concordanţă cu angajamentele pe care şi le-au asumat anterior în prezenţa dumneavoastră. Aşadar, dacă veţi solicita oamenilor să-şi expună priorităţile, angajamentele şi să dezvăluie care sunt elementele unei situaţii pe care le consideră importante, iar apoi vă veţi alinia propunerile sau solicitările la ceea ce au dezvăluit, „regula consecvenţei” îi va face să spună „da” lucrurilor despre care deja v-au spus că le sunt de preţ.

Această regulă a fost ilustrată de psihologul Steven J. Sherman într-un experiment foarte simplu. Cercetătorul a sunat o serie de locuitori ai oraşului Bloomington şi i-a rugat să ia parte la un sondaj. Printre întrebările puse de psiholog se număra şi „Ce aţi face dacă v-ar invita reprezentanţii American Cancer Society să petreceţi trei ore ca voluntar, colectând bani pentru studii asupra tratării cancerului?”. Deoarece nu doreau să pară egoişti, majoritatea oamenilor spuneau că ar fi de acord. Câteva zile mai târziu, un reprezentant al organizaţiei American Cancer Society a sunat aceiaşi oameni şi le-a cerut exact acest lucru. Rezultatul? Cu 700% mai mulţi voluntari. Aceeaşi strategie a fost folosită de cercetătorii conduşi de Anthony Greenwald pentru a creşte prezenţa la vot cu ocazia alegerilor prezidenţiale din SUA.

Un alt studiu oferit drept exemplu de Robert Cialdini este cel efectuat de un proprietar de restaurant din Chicago. Acesta a reuşit să reducă numărul rezervărilor anulate printr-o simplă schimbare a câtorva cuvinte folosite de recepţionista localului. De regulă, atunci când aceasta accepta o rezervare prin telefon, la finalul conversaţiei spunea „Vă mulţumesc că aţi sunat la restaurantul lui Gordon. Dacă doriţi să schimbaţi sau să anulaţi rezervarea, vă rugăm să ne sunaţi”. Cât timp au folosit această abordare standard, proprietarul restaurantului a observat că aproximativ 30% din persoanele care solicitau rezervări nu veneau. În schimb, atunci când la finalul conversaţiei recepţionista spunea „Vă rog, ne veţi suna dacă vreţi să schimbaţi sau să anulaţi rezervarea?” şi aştepta ca oamenii să spună „Da”, atunci procentul de neprezentare scădea la 10%, căci oamenii doreau să fie consecvenţi cu ceea ce afirmaseră public că vor face.

Acelaşi principiu a fost folosit de chinezi în războiul din Coreea pentru a-i face pe prizonierii de război americani să colaboreze. Îi convingeau să fie de acord cu solicitări minore (cum ar fi să scrie pe o foaie pe hârtie „SUA nu este o ţară perfectă”), iar apoi aplicau „principiul consecvenţei” pentru a-i face să-şi redefinească imaginea despre sine („am colaborat”) astfel încât să colaboreze şi mai mult.

Cum putem evita să cădem în capcana acestei reguli? Cialdini afirmă că trebuie să fim atenţi la propriile reacţii instinctuale pentru a detecta momentele în care suntem tentaţi să facem un lucru doar pentru că ar fi consecvent cu alegerile noastre precedente. Cialdini recomandă să ne punem o întrebare simplă atunci când detectăm această nelinişte interioară: „dacă aş fi ştiut ce ştiu acum, aş fi făcut aceeaşi alegere?”. În ciuda faptului că vom fi tentaţi să ne găsim scuze pentru a continua să fim consecvenţi, atenţia la propriile semnale interne şi această întrebare ne vor ajuta să evităm să facem un lucru doar de dragul consecvenţei.

3. Regula „dovezii sociale”

Pentru a ilustra regula „dovezii sociale”, Cialdini apelează la serialele umoristice cunoscute de fiecare dintre noi. De multe ori, acestea apelează la o înregistrare cu oameni râzând pentru a pigmenta momentele amuzante (care, de fapt, nu sunt întotdeauna atât de amuzante). Motivul este unul simplu: deşi ştim că este vorba despre o înregistrare, despre râsete false, acestea funcţionează. Studiile arată că oamenii râd mai mult şi mai des la serialele care folosesc acest artificiu decât la cele care se bazează exclusiv pe amuzamentul glumelor.

Pentru a înţelege de ce înregistrarea cu râsete este atât de eficientă, spune Cialdini, trebuie să ne familiarizăm cu o armă importantă din arsenalul convingerii: principiul dovezii sociale. Acesta afirmă că unul din mecanismele pe care le folosim pentru a stabili ce este corect este să vedem ce cred alţi oameni că este corect. Aşadar, considerăm un comportament a fi corect în măsura în care îl vedem la alţii. Aşadar, fie că e vorba despre aruncatul unei hârtii pe stradă, de viteza cu care putem conduce pe o bucată de autostradă sau despre cum mâncăm corect peştele la un dineu, acţiunile celor din jurul nostru vor juca un rol important în definirea răspunsului corect.

Tendinţa de a vedea o acţiune ca fiind mai potrivită atunci când o fac şi alţii funcţionează, în mod normal, foarte bine. De regulă, vom comite mai puţine greşeli atunci când vom face ceva în concordanţă cu dovezile sociale decât atunci când ne vom împotrivi acestora. De obicei, atunci când mulţi oameni fac o acţiune într-un anumit fel, aceea este opţiunea corectă. Această trăsătură a principiului dovezii sociale este atât principalul său avantaj, dar şi slăbiciunea sa majoră. La fel ca alte arme din arsenalul influenţei, această regulă ne oferă o scurtătură convenabilă pentru a stabili cum să ne comportăm, însă ne face totodată vulnerabili la atacuri din partea profitorilor ce se ascund de-a lungul acestei căi.

Tendinţa noastră de a presupune că o acţiune este corectă în măsura în care o fac şi alţii este exploatată în numeroase moduri. Spre exemplu, barmanii tind să-şi pună singuri câteva bancnote în cutia de bacşişuri pentru a da impresia că acesta este comportamentul firesc al clienţilor. Din acelaşi motiv, producătorii de reclame spun despre un produs că este „cel mai bine vândut”; Cialdini afirmă că „ei nu trebuie să ne convingă în mod direct că produsul este bun, ci doar să spună că alţi oameni cred acest lucru, ceea ce pare să fie suficient”.

Cavett Robert, un consultant pe probleme de vânzări, oferă următorul sfat celor pe care îi învaţă să devină vânzători mai buni: „Dat fiind că 95% dintre oameni sunt imitatori şi doar 5% sunt iniţiatori, oamenii sunt mai convinşi de acţiunile altora decât de orice altă dovadă pe care le-o putem noi oferi”.

Cialdini oferă exemplul unui studiu efectuat în Beijing în cadrul unui restaurant. Atunci când managerul introducea în descrierea din meniu a unor produse fraza „cele mai populare preparate ale noastre”, vânzările respectivelor produse creşteau cu 13%-20%. „Ce-mi place la acest studiu este faptul că acest efect semnificativ a fost produs de o schimbare minoră care nu a costat nimic şi care a fost totodată etică”, spune Cialdini. Simpla identificare a produselor populare i-a făcut pe clienţi să dorească să urmeze ceea ce percepeau a fi „înţelepciunea mulţimii”.

Aceeaşi regulă stă şi la baza unor fenomene indezirabile, precum „efectul persoanei care asistă” (the bystander effect). Această denumire desemnează cazurile în care oamenii nu se opresc să ajute o persoană care are nevoie, gândindu-se că o vor face alţii.

Cercetătorii au descoperit că un element cheie al acestui efect constă în incertitudinea percepută de persoanele care asistă. În cazul în care situaţia este neclară, studiile au arătat că este mult mai probabil să ofere ajutor un martor care asistă singur la situaţie decât unul care observă situaţia în grup, alături de alte persoane necunoscute. În aceste situaţii, oamenii tind să fie atenţi la ceilalţi pentru a vedea care este reacţia corectă, iar dacă nimeni nu iniţiază o reacţie de ajutor, oamenii tind să imite acţiunea celor din jur: cu alte cuvinte, să nu facă nimic.

Efectul „dovezii sociale” se manifestă şi în alte moduri neplăcute. Spre exemplu, cercetătorii au descoperit că, atunci când o sinucidere este mediatizată intens, numărul sinuciderilor din regiunea în care a fost mediatizată va creşte. Efectul „dovezii sociale” sugerează că oamenii percep sinuciderea ca pe o soluţie validată de alte persoane, ceea ce creşte probabilitatea ca ei să urmeze aceeaşi cale pentru a scăpa de problemele lor. Prima demonstraţie celebră a acestui efect a avut loc acum mai bine de două secole, când Johann von Goethe a publicat romanul „Suferinţele tânărului Werther”. Eroul cărţii, Werther, se sinucide, iar gestul său produce un val de sinucideri de-a lungul Europei. „Efectul Werther”, aşa cum a fost denumit fenomenul, a făcut ca autorităţile din mai multe ţări să interzică publicarea romanului.

Ce putem face pentru a nu fi păcăliţi de efectul „dovezii sociale”? Cialdini notează că dezvantajele acestui sistem de „pilot automat” apar atunci când el se bazează pe date incorecte (cum ar fi atunci când într-o reclamă un actor joacă rolul unui doctor pentru a recomanda un produs). De aceea, cea mai bună apărare împotriva acestor dezavantaje constă în recunoaşterea momentelor în care datele sunt eronate. „Dacă reuşim să identificăm situaţiile în care sistemul de pilot automat de tip «dovadă socială» lucrează cu date incorecte, putem dezactiva acest mecanism şi prelua controlul în caz de nevoie”, explică CIaldini.

4. Regula plăcutului

Oamenii sunt mai predispuşi să spună „da” unei solicitări atunci când cunosc şi le place persoana care o emite.

Acest principiu a fost folosit de mai multe companii, de la Tupperware până la Avon, care au recunoscut că oamenii sunt mai predispuşi să cumpere ceva dacă cel ce emite solicitarea este un prieten şi nu un simplu cumpărător.

Studiile au arătat totodată că oamenii spun „da” mai degrabă persoanelor atrăgătoare, atribuindu-le acestora automat trăsături precum talent, bunătate, onestitate şi inteligenţă. Cercetările arată că persoanele frumoase obţin verdicte favorabile mai uşor în procese şi mai multe voturi la alegeri decât cele ce nu sunt atrăgătoare din punct de vedere fizic. Din acest motiv, atracţia fizică este unul din mecanismele la care recurg cei ce vor să convingă.

Cercetările au arătat şi că ne plac mai ales persoanele care ne seamănă. Studiile au arătat că oamenii ajută mai degrabă o persoană care este îmbrăcată într-un mod similar lor. Cialdini oferă exemplul vânzătorilor de automobile, care încearcă să exploateze această scurtătură mentală prin identificarea unor presupuse asemănări cu viitorii cumpărători (spre exemplu, dacă în maşina clientului se vede o undiţă, vânzătorul ar putea spune că abia aşteaptă să vină weekendul pentru a merge la pescuit). Un cercetător care a analizat datele de vânzări ale companiilor de asigurări a descoperit că o persoană era mai predispusă să cumpere o asigurare atunci când vânzătorul era mai asemănător din punct de vedere al vârstei, religiei, opţiunilor politice şi a statutului de fumător sau nefumător.

Un alt mod de a ne face plăcuţi este utilizarea complimentelor. Joe Girard, recunoscut de Cartea Recordurilor Guinness drept cel mai bun vânzător de maşini, a folosit această regulă şi a devenit un om bogat. Girard folosea o regulă simplă: le oferea oamenilor un preţ corect şi se prezenta ca un partener de afaceri plăcut.

Cum reuşea Girard să se facă plăcut? Printr-o metodă simplă: în fiecare lună trimitea 13.000 de felicitări, câte una fiecărui client cu care lucrase în trecut: Felicitările variau lună de lună în funcţie de evenimentul important din respectiva perioadă, însă mesajul înscris pe coperta felicitării rămânea mereu acelaşi: „Îmi place de tine”. Joe Girard afirmă că acesta a fost secretul care i-a permis să devină cel mai bun vânzător de automobile din SUA. El a înţeles că oamenilor le place să fie complimentaţi şi că, de regulă, tindem să credem laudele şi să ne placă mai mult persoanele care le oferă.

De altfel, un studiu efectuat în Carolina de Nord a arătat că oamenii plac o persoană mai mult chiar şi atunci când aceasta oferă complimente evident false. Cercetătorii au descoperit că laudele au efect şi atunci când cei ce le primesc sunt conştienţi că persoana care îi flatează are un scop ulterior. Concluzia este că oamenii au o reacţie pozitivă automată la complimente, ce se manifestă chiar şi atunci când suntem conştienţi că sunt folosite în scop de manipulare.

Cum putem limita efectul acestei reguli asupra noastră? Cialdini afirmă că nu este indicat să ne concentrăm atenţia asupra lucrurilor ce ne pot face să ne placă o persoană care aplică această regulă, ci mai degrabă recomandă să fim atenţi pentru a identifica dacă ne place o persoană mai mult decât ar trebui, date fiind circumstanţele. „Concentrându-ne atenţia asupra efectului în dauna cauzelor, putem evita sarcina laborioasă şi aproape imposibilă de a detecta şi anula influenţele psihologice care ne fac să ne placă o persoană”, explică profesorul. Cialdini afirmă că trebuie să fim atenţi la un singur lucru: la senzaţia că am ajuns să ne placă de cineva mai repede sau mai profund decât ne-am fi aşteptat. Odată ce am perceput această senzaţie, vom conştientiza că este probabil să fim victima unei strategii, având astfel posibilitatea să ne protejăm.

5. Regula autorităţii

Autoritatea se referă la tendinţa oamenilor de a fi convinşi de persoanele pe care le percep ca având cunoştinţe şi credibilitate în ceea ce priveşte un anumit subiect. Cel mai cunoscut exemplu al principiului autorităţii este „experimentul Milgram”, conceput de Stanley Milgram ca reacţie la procesul nazistului Adolf Eichmann pentru a vedea cât de departe pot merge oamenii ca să respecte nişte ordine. Cercetătorul a fost şocat să descopere că oamenii sunt dispuşi să electrocuteze altă persoană atunci când sunt instruiţi să facă acest lucru, chiar şi în cazul în care acţiunea le provoacă un stres uriaş, iar victima este în mod evident afectată.

Oamenii respectă autoritatea şi doresc să urmeze experţii dintr-un domeniu. Din acest motiv, persoanele care au o funcţie importantă, haine impresionante şi care conduc un automobil scump sunt percepute de alţii ca fiind credibile. Chiar şi simpla aparenţă a autorităţii creşte probabilitatea ca alţii să se conformeze solicitărilor unei persoane (motiv pentru care companiile de securitate apelează de multe ori la uniforme care se aseamănă cu cele ale poliţiei).

Cialdini oferă un exemplu simplu din domeniul imobiliar, în care folosirea principiului autorităţii a dus la creşterea cu 15% a numărului de contracte semnate: atunci când un client suna şi cerea să vorbească cu un agent, recepţionista spunea „sigur, permiteţi-mi să vă fac legătura cu Sandra, care are peste 15 ani de experienţă în această zonă”.

Informaţiile oferite de o autoritate recunoscută ne pot oferi o scurtătură utilă atunci când dorim să stabilim cum să acţionăm într-o anumită situaţie. Încă din primii ani de viaţă, respectarea indicaţiilor oferite de autorităţi (fie că este vorba de părinţi sau profesori) s-a dovedit avantajoasă, parţial datorită faptului că aceste persoane ştiau mai multe decât noi, parţial datorită faptului că ele controlau recompensele şi pedepsele. Acelaşi lucru se aplică şi la vârsta maturităţii, când autorităţile devin angajatorii, judecătorii şi liderii guvernamentali. Deoarece persoanele aflate în aceste poziţii au acces la mai multă informaţie şi la putere, a da curs dorinţelor autorităţilor corect constituite este un pas logic. De aceea, de multe ori facem acest lucru chiar şi când decizia nu este una logică.

Paradoxul „principiului autorităţii” este unul ce afectează majoritatea instrumentelor din arsenalul influenţei. În acest caz, odată ce ne dăm seama că obedienţa faţă de autoritate aduce de cele mai multe ori recompense, este uşor ca supunerea să devină un automatism. „Pentru că nu suntem nevoiţi să gândim, nu o mai facem”, explică profesorul Cialdini.

Cum ne putem proteja de efectele negative ale acestui principiu al influenţei? Profesorul Cialdini recomandă să eliminăm elementul surprizei, căci de regulă nu percepem corect impactul profund al autorităţii asupra acţiunilor noastre. De aceea, primul pas constă într-o conştientizare sporită a puterii autorităţii. Dacă vom combina această conştientizare cu recunoaşterea faptului că simbolurile autorităţii pot fi uşor falsificate, vom fi mai precauţi atunci când oamenii vor încerca să ne convingă apelând la influenţa autorităţii. Cialdini recomandă să apelăm la două întrebări atunci când cineva încearcă să aplice tactica: „este această autoritate cu adevărat un expert?” şi „cât de sincer mă aştept să fie expertul în această situaţie?”. Aceste întrebări ne vor permite să evităm respectarea automată a recomandării autorităţii, trecând mai întâi prin filtrul raţiunii propunerea acesteia.

6. Regula rarităţii

Un alt principiu important al convingerii este raritatea, acest instrument bazându-se pe faptul că oamenii sunt predispuşi să îşi dorească mai puternic un lucru cu cât acesta este mai puţin disponibil.

Cercetătorii au descoperit că oamenii par să fie mai motivaţi de ideea de a nu pierde un lucru decât de gândul de a câştiga ceva de valoare egală. Spre exemplu, oamenii de ştiinţă au descoperit că mai mulţi oameni decideau să-şi izoleze casa atunci când li se prezenta câţi bani ar fi pierdut dacă nu făceau acest lucru decât atunci când li se expunea câţi bani vor câştiga prin economiile la facturi. De asemenea, cadrele medicale au descoperit că femeile sunt mai predispuse să-şi palpeze sânii dacă recomandarea este formulată pentru a evidenţia pierderea („Puteţi pierde beneficii semnificative pentru sănătate dacă nu petreceţi cinci minute lunar palpându-vă sânii”) decât dacă aceasta prezintă beneficiile („Veţi obţine beneficii semnificative pentru sănătate dacă veţi petrece doar cinci minute lunar examinându-vă sânii”).

Acelaşi lucru s-a demonstrat în repetate rânduri în lumea afacerilor. Atunci când British Airways a anunţat că va renunţa la zborurile supersonice cu avionul Concorde între Londra şi New York, vânzările au crescut considerabil într-un timp foarte scurt. Reducerea disponibilităţii acestui serviciu a făcut ca publicul să-l perceapă ca mult mai atrăgător.

Un efect similar s-a înregistrat în 1985, atunci când compania Coca-Cola a vrut să modifice formula celebrei băuturi răcoritoare. În ciuda faptului că testele „în orb” efectuate de specialiştii companiei arătau că oamenii preferau gustul noii băuturi, publicul a reacţionat negativ la schimbare, iar în cele din urmă Coca-Cola a reintrodus formula veche a băuturii. Coca-Cola a înregistrat o creştere semnificativă a vânzărilor, oamenii dorind să cumpere un produs care devenise inaccesibil din cauza politicii companiei.

Un experiment efectuat de psihologul Stephen Worchel a arătat că „principiul rarităţii” este mai eficace în anumite momente. Cercetătorul a efectuat un studiu simplu: participanţii au primit un borcan cu fursecuri şi au fost rugaţi să evalueze gustul, calitatea şi preţul acestora. Jumătate dintre participanţi au primit un borcan cu 10 fursecuri, iar cealaltă jumătate un borcan cu doar 2 fursecuri.Studiul a arătat că, aşa cum prezice şi „principiul rarităţii”, fursecurile disponibile în cantitate mai mică erau considerate mai dezirabile şi mai costisitoare. De asemenea, Worchel a descoperit că, atunci când participanţii primeau mai întâi un borcan cu 10 fursecuri, iar apoi acesta era înlocuit cu unul cu două, fursecurile erau considerate mai gustoase decât în cazul în care participanţii aveau încă de la început un borcan cu două fursecuri. Aşadar, schimbarea dinspre abundenţă spre raritate provoca o reacţie mai pozitivă decât raritatea constantă.

Worchel a mai descoperit un lucru interesant: atunci când înlocuia borcanul cu 10 fursecuri cu unul cu 2 fursecuri, el oferea două explicaţii diferite participanţilor la studiu. Unora le spunea că s-a comis o greşeală şi că le-a fost oferit borcanul greşit, iar altora le explica că este nevoie de acele fursecuri pentru a le oferi altor participanţi la studiu în scopul evaluării. Cercetătorul a descoperit că fursecurile care deveneau indisponibile deoarece erau dorite de alţi participanţi erau mult mai apreciate de oameni decât cele care deveneau indisponibile în urma unei erori.

Profesorul Cialdini spune că această tendinţă omenească, de a ne dori mai intens lucrurile rare atunci când ne aflăm în competiţie pentru a le obţine, este adeseori speculată de specialiştii din domeniul publicităţii.

Cum putem contracara această „armă a influenţei”? Cialdini afirmă că acelaşi studiu ne oferă un indiciu preţios. Deşi oamenii considerau fursecurile indisponibile mai dezirabile decât cele abundente, ei nu le notaseră ca fiind mai gustoase. Aşadar, în ciuda dorinţei sporite provocate de indisponibilitate, fursecurile nu ofereau o satisfacţie mai mare. Cialdini spune că această descoperire arată că plăcerea nu apare în urma folosirii unui obiect rar, ci din posedarea acestuia. Profesorul afirmă că, atunci când ne confruntăm cu senzaţia de raritate în cazul unui obiect, trebuie să ne întrebăm ce anume ne dorim de la respectivul produs. Dacă îl vrem pentru beneficiile sociale, economice sau psihologice conferite de deţinerea unui obiect rar, atunci senzaţia de raritate reprezintă un indiciu bun al preţului pe care ar trebui să fim dispuşi să-l plătim pentru el. Dacă, în schimb, îl vrem pentru utilitatea sa, atunci trebuie să ne reamintim că obiectele rare nu oferă beneficii suplimentare datorită disponibilităţii lor limitate.

Profesorul Cialdini concluzionează că, în ciuda faptului că aceste şase principii ale persuasiunii sunt foarte eficiente, nu suntem sortiţi iremediabil manipulării. Prin înţelegerea tehnicilor de influenţare putem să recunoaştem strategiile folosite de alţii şi să analizăm în profunzime solicitările acestora, dându-le curs doar în situaţia în care suntem convinşi de validitatea acestora.

http://www.descopera.ro/stiinta/12818224-care-sunt-secretele-persuasiunii-cele-6-instrumente-psihologice-de-convingere

Cand sa utilizezi medierea pentru afacerea ta?

Cu siguranta aveti un departament juridic, sau cel putin un consilier juridic, sau poate ati externalizat complet acest serviciu si folositi cu succes serviciile unui avocat.
Puteti avea incredere deplina ca aceste persoane va vor reprezenta firma si in mediere la fel de bine cum o fac in prezent in instanta.
Va intrebati probabil, ok si atunci de ce sa nu continui sa merg pe calea deja batatorita? Pentru ca prin mediere se pot obtine rezultate mult mai rapid si cu costuri mai mici decat ale unui proces indelungat in instanta, in deplina confidentialitate si cu pastrarea controlului asupra deciziilor, acestea fiind cele mai importante avantaje pe care le poti avea de pe urma medierii.
Mai mult,  medierea poate fi utilizata ca metoda de preventie pentru a evita escaladarea oricarei neintelegeri si transformarea acesteia in proces in instanta.
Medierea in sfera afacerilor acopera multe aspecte din activitatea unei firme. Cele mai des intalnite neintelegeri, dispute sau chiar conflicte deja escaladate dar care pot fi mediate cu succes, apar in general intr-una din categoriile de relatii de mai jos.

1.  Intre partenerii/asociatii firmei.

In aceasta zona de relatii, problemele se ivesc din modul diferit in care fiecare isi percepe propriul rol sau al celorlalti in activitatea firmei, sau atunci cand partenerii constata ca au viziuni diferite sau chiar opuse asupra firmei.
Aceste neintelegeri, daca nu sunt abordate din fasa, afecteaza activitatea curenta a firmei, putand declansa adevarate “razboaie” intre asociati, cu consecinte grave asupra viitorului firmei.
Disputele aparute in aceasta zona sunt de obicei pline de incarcatura emotionala dar pot produce  rezultate spectaculoase pentru asociati din momentul in care acestia, cu intelepciune,  accepta prezenta unui tert -mediatorul, alaturi de ei.

Continuarea

35 tehnici de negociere

Tehnicile de negociere prezentate mai jos sunt doar o trecere sumara in revista a  tehnicilor ce pot fi folosite intr-o negociere. Sunt repere. Unele dintre ele pot fi considerate bune, altele mai putin bune, unele dintre ele pot fi considerate etice, altele mai putin.

Aceste tehnici sunt utile pentru a avea o viziune de ansamblu, fiecare tehnica necesitand o abordare specifica, detaliata si exemplificata pentru a o putea aplica eficient.

1. Tehnica “uliul si porumbelul” sau “baiat bun – baiat rau”

Mecanismul tacticii este simplu: intr-o echipa formata din doi negociatori, unul dintre ei va conduce etapele introductive ale negocierii si apoi va lasa conducerea celuilalt coleg pentru fazele finale. Practic, in timp ce unul joaca rolul dur al inflexibilului si dezvolta starea de conflict, celalalt joaca un rol conciliant si dezvolta starea de cooperare.

Avantajul este ca se pot avansa cereri inalte la inceputul negocierii, ferm si fara rezerve.

Putem proceda astfel deoarece, in momentul negocierii, cel care a cerut mai mult nu va fi obligat sa cedeze: initial s-a stabilit o pozitie puternica pe care primul (“uliul” sau “baiatul rau”) va trebui sa o apere!

2. Tehnica eludarii

O astfel de tactica este intalnita frecvent in cazul organizatiilor internationale superdimensionate.

Negociatorul, in dorinta de a exercita o presiune asupra partenerului, cauta sa discute cu superiorii sau chiar cu colegii acestuia din urma; in acest fel el urmareste sa-i submineze acestuia pozitia, sa-l izoleze.

Masura de aparare pe care specialistii o considera cea mai adecvata este aceea de a pune in garda persoanele vizate de negociatorul care apeleaza la o astfel de tactica, asupra posibilitatii de a fi contactate, precum si asupra intentiilor fundamentale ale persoanei in cauza.

3. Tehnica: Este important pentru mine! Continuarea

Impacarea la mediator

Ce urmareste medierea – impacarea persoanelor din conflicte sau doar o intelegere intre ele?

Cand doi oameni sunt intrun litigiu ori conflict sa le pronunti cuvantul impacare e ca si cum ai da cu aghiazma unde nu trebuie. Cand doi oameni sunt in plina cearta, daca le spui sa se impace ori sa inceteze, nu o vor face nicidecum. La fel, cand doi oameni sunt in plina disputa si schimb acid de replici, orice tentativa explicita de impacare este neavenita. In general in conflicte lumea nu se impaca, decat cu anumite exceptii. In general lumea se intelege cu privire la un conflict, in anumite conditii discutate, analizate si agreate de comun accord, amiabil.

Este si ceea ce urmareste intreg procesul de mediere. Mediatorul nu doreste sa impace persoanele din conflict, ci doreste doar sa le direjeze spre o intelegere mutuala la conflict. Mediatorul faciliteaza analiza de situatie, analiza si discutarea conditiilor unei intelegeri la conflict, si in ultima instanta negocierea acestei intelegeri.

In mediere nu are loc o impacare, ci doar o intelegere cu privire la conflict. O intelegere care sa puna capat conflictului. Impacarea ar urma dupa aceasta intelegere amiabila, si ea in anumite conditii, si deseori cu ajutor specializat, dar mediatorul nu este abilitat in acest sens, impacarea fiind atributul unui prieten, preot ori psiholog.

Impacarea este un act strict subiectiv, de natura majoritar psihologica, si nu tine in principal de latura obiectiva a relatiei – de raportul conflictual obiectiv, asupra caruia opereaza mediatorul.

Scopul medierii nu este impacarea, ci o solutie la conflict. Rareori intelegerea la mediator este si un act de impacare, aceasta insemnand ca intelegerea dintre parti este atat de multumitoare pentru fiecare, incat impacarea dintre ele se greveaza pe fondul intelegerii din mediere. Acordul de mediere – intelegerea cu privire la solutia la conflict este corelat cu un act de impacare. Dar aceste lucru rareori, si doar acolo unde partile doresc acest lucru si sunt capabile si la acte de iertare si acceptare reciproca – acte care preced o impacare.

Acordul de mediere este o intelegere la conflict. Este un contract intre doua persoane, contract ce stipuleaza modul si conditiile in care persoanele din conflict/litigiu s-au inteles, si nu modul in care acele persoane s-au impacat.

Intelegerea prin mediere odata cu redactarea acordului de mediere, se diferentiaza net de impacare, care este un act dincolo de mediere, si nu reprezinta scopul direct ori imediat al medierii. Continuarea

Cati mediatori pot participa la o mediere ?

Legea ofera posibilitatea realizarii medierii de catre unul, doi sau chiar mai multi mediatori. Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 5 alin. (3) din Legea 192/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, medierea se poate realiza de catre unul sau mai multi mediatori.

Astfel partile conflictului pot conveni asupra data desfasurarii medierii cu participarea mai multor mediatori.

Participarea tertilor la mediere
In cadrul procedurii, alaturi de mediator sunt prezente partile aflate in conflict, insa alaturi de acestea pot participa la mediere si alte persoane.

Asistarea partilor
Partile aflate in conflict au dreptul sa fie asistate de avocat sau de alte persoane, in conditiile stabilite de comun acord, astfel cum prevede art. 52 alin. (1) din Legea 192/2006, cu modificarile si completarile ulterioare.

Reprezentarea partilor
In cursul medierii partile pot fi reprezentate de alte persoane, care pot face acte de dispozitie, in conditiile legii (art. 52 alin. 2 din Legea 192/2006, cu modificarile si completarile ulterioare).

Solicitarea unor puncte de vedere specializate
Se poate intampla ca in solutionarea conflictului sa se resimta nevoia clarificarii unor aspecte atat juridice, dar si de alta natura (de exemplu in domeniul constructiilor), asa incat mediatorul are posibilitatea de a apela la cunostintele specializate ale unor persoane.

Pentru a putea apela la acesti specialisti mediatorul are nevoie de acordul partilor in acest sens.

Daca specialistii nu sunt angajati in cadrul formei de exercitare a profesiei, atunci mediatorul este tinut de obligatia de a nu dezvalui identitatea partilor aflate in conflict, supunand specialistului doar problemele controversate asupra carora solicita opinia.

Acest articol reprezinta un extras din Manualul Mediatorului de Succes

Sursa:http://e-juridic.manager.ro/articole/cati-mediatori-pot-participa-la-realizarea-medierii-16753.html

Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact .

Mediator Petru Mustateanu

Procedura prealabila incheierii contractului de mediere

Obligativitatea pentru partile unui conflict de a se prezenta la sedinta de informare cu privire la mediere a fost introdusa prin Legea 115/2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea 192/2006, astfel cum a fost modificat de Legea 115/2012, daca legea nu prevede altfel, partile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate sa participe la sedinta de informare privind avantajele medierii, inclusiv, daca este cazul, dupa declansarea unui proces in fata instantelor competente, in vederea solutionarii pe aceasta cale a conflictelor in materie civila, de familie, in materie penala, precum si in alte materii, in conditiile prevazute de lege.

In litigiile prevazute de art. 601 din Legea 192/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, partile sunt tinute sa faca dovada participarii la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii.

Asadar, anterior declansarii unui proces in fata instantelor de judecata, dar si ulterior acestui moment, daca este cazul, partile au obligatia sa participe la sedinta de informare privind avantajele medierii.

Mediatorul face informarea partilor desprea avantajele medierii, scopul medierii, efectele juridice ale medierii si ale acordului de mediere fara a pretinde onorariu. Continuarea

In mediere se discuta in limbaj juridic ?

A media un conflict inseamna a discuta acea problema cu oamenii angrenati in ea, si, prin analiza facuta situatiei, persoanele din conflict si mediatorul  mai ales, sa canalizeze dialogul pe solutii la problema, pe cat mai multe solutii.

Dialogul pe solutii/propuneri la conflict nu poate fi decat subsecvent analizei de conflict, altfel nu am fi intrun proces de mediere ci eventual intr-o negociere directa ori tranzactie. Medierea ca proces, are pe fond 3 etape distincte, ne referim nu la etapele procedurale ale medierii, ci la etapele de fond ale dialogului cu mediatorul. Cele 3 etape sunt: a. analiza de conflict-devoalarea situatiei, b. explorarea si analiza solutiilor posibile (propunerilor fiecarei persoane, si de ce nu, si ale mediatorului), c. Negocierea solutiei finale satisfacatoare. In orice proces de mediere toate aceste etape trebuie sa compuna dialogul din sedintele de mediere, chiar daca sedintele se impart pe mai multe zile ori medierea are loc in aceeasi zi.

Dialogul din mediere este compus din aceste etape, si mediatorul este singurul care decide trecerea de la o etapa la alta. Tot el este cel care dirijeaza medierea, in sensul de a canaliza discutiile spre maxima prolificitate. Acest lucru inseamna ca daca una din persoane discuta sau pune in discutie lucruri nepertinente ori neconcludente cauzei, mediatorul, cu tact, rabdare si calm, fara sa jigneasca in vreun fel, va pune in discutie pertinenta si concludenta ideilor persoanei respective si o va face sa reconsidere daca e necesar sa se discute despre acea idee.

Tot mediatorul, acest tert neutru, impartial, echidistant si independent de orice presiune (in general eu personal am simtit astfel de presiuni in medierile penale si am fost nevoit sa le contracarez in mod express si direct), este cel care poate pisa o idee mai mult decat ar vrea persoanele din conflict. Acest lucru inseamna ca analiza unui fapt, pe care mediatorul il considera una din cheile care pot declansa o stare de armonie,  fapt ascuns sau marginalizat de persoanele din mediere, poate dura mai mult decat doresc persoanele respective. Poate fi o analiza mai minutioasa. Poate fi o analiza mai sumara, mediatorul intuind necesitatea analizei mai profunde ori mai sumare a unui fapt in functie de directia si scopul medierii. Dar, de cele mai multe ori, un mediator iscusit isi va dea seama ca ceea ce una din persoane ascunde, ascunde motivat, si atunci trebuie analizat in sedinta comuna ori separata, motivele omisiunii ori discutiei marginale. Persoana care ascunde are o teama, o indispozitie, o amintire neplacuta, o idee care i se pare rusinoasa, o frustrare. Daca mediatorul va putea intra in mintea si sufletul ei pentru a discuta acel neajuns, medierea isi atinge si scopul sau catahrtic, dar acest scop este unul intermediar. Odata inteleasa persoana, medierea insasi este mai deschisa mai usoara, persoana respectiva se implica mai mult in dialog, si astfel discutiile sunt mai pline de sens. Continuarea

Translate this site:

ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP - STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR - Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la: Contact -Tel:0768.511.900

e-mail:

mediatormustateanu@gmail.com

carti-de-vizita-mediator1
Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.

Follow Mediator Bucuresti

septembrie 2014
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Intrebarea mediatorului:

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...
PROGRAM MEDIERE BUCURESTI