Cum pot sa renunt la mediere ?

Inchiderea procedurii de mediere prin depunerea contractului de mediere de catre una dintre parti.

Potrivit art. 60 din Legea 192/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, in orice faza a procedurii de mediere, oricare dintre partile aflate in conflict are dreptul de a denunta contractul de mediere, incunostintand, in scris, cealalta parte si mediatorul.

Mediatorul ia act de denuntarea unilaterala a contractului de mediere si, in cel mult 48 de ore de la data primirii incunostintarii, intocmeste un proces-verbal de inchidere a procedurii de mediere.

Daca una dintre partile aflate in conflict nu se mai prezinta la mediere, fara a denunta contractul de mediere in conditiile alin. (1), mediatorul este obligat sa faca toate demersurile necesare pentru a stabili intentia reala a partii respective si, dupa caz, va continua sau va inchide procedura de mediere.

Ca si in celelalte cazuri, la inchiderea procedurii de mediere mediatorul va intocmi un proces-verbal care se semneaza de catre parti, personal sau prin reprezentant, si de mediator. Partile primesc cate un exemplar original al procesului verbal.

Sursa:http://e-juridic.manager.ro/articole/inchiderea-procedurii-de-mediere-prin-depunerea-contractului-de-mediere-de-catre-una-dintre-parti-17413.html

Ce este medierea pozitiva ?

Abordarea conflictului trebuie sa se realizeze intr-un mod pozitiv, adica in sensul acceptarii acestui fapt ca pe o modalitate de dezvoltare, de transformare care poate aduce progress si rezultate pozitive. Privit acestei abordari se schimba perspectiva asupra conflictului.

Partile conflictului trebuie sa aiba convingerea, increderea ca medierea ar putea fi o cale de a solutiona conflictul dintre ele.

Scopul medierii este acela de a asista partile in gasirea unei solutii favorabile.
Pentru gasirea acestei solutii favorabile tuturor partilor implicate in conflict, acestea trebuie sa lucreze ca intr-o echipa. Stabilindu-se astfel o alianta va fi mult mai usor in gasirea solutiilor pentru a rezolva problema comuna. Cu alte cuvinte, procesul de mediere trebuie privit ca o alianta intre parti.

Gasirea unei solutii de catre echipa va aduce o satisfactie cu atat mai mare.
Daca partile percep acesta unire de forte in gasirea solutiei la problema comuna, atunci pozitia acestora va fi una constructiva, de cooperare in cadrul medierii.

Atitudinea mediatorului poate avea o influenta puternica asupra procesului de mediere. Daca adopta o atitudine corecta, neutra, echidistanta fata de partile conflictului, respectuoasa, atunci se va instala o atmosfera de echilibru ce va influenta si atitudinea partilor participante la mediere.

In cadrul sedintelor de mediere comunicarea se va baza pe fapte si interese, cu pastrarea unui ton respectuos si fara a invinovati in vreun fel cealalta parte. Se va discuta despre ceea ce se poate face, nu despre ceea ce nu se poate.

De obicei partile aflate in conflict nu sunt dispuse sa renunte la pozitia lor, de aceea in locul enuntarii acestora este bine sa se ajunga la explorarea interesului si nevoilor fiecarei parti si gasirea unor interese si nevoi care ar fi comune pentru acestea.

Mediatorul se va abtine de la a judeca sau a da sfaturi partilor aflate in conflict, sarcina mediatorului fiind doar de a ajuta sa gaseasca propriile solutii la propria problema comuna.

Locul de desfasurare al intalnirii poate influenta in mod semnificativ deznodamantul medierii. Astfel este foarte importanta alegerea locului. Pentru a nu dezavantaja partile, sugeram ca de fiecare data medierea sa se poarte pe teren neutru, respectiv la sediul formei de exercitare a profesiei mediatorului.

De altfel, medierea trebuie sa se desfasoare intr-un loc linistit, in care este asigurata confidentialitatea.

Medierea de succes este cea in care toate partile conflictului pleaca de la masa negocierii satisfacuti de rezultat.

Sursa:http://e-juridic.manager.ro/articole/ce-este-medierea-pozitiva-si-care-este-reteta-succesului-17415.html

Cat trebuie sa platesc pentru mediere ?

Chiar dacă Uniunea Europeană promovează în mod activ și încurajează metode de soluționare alternativă a litigiilor – medierea – fiind aplicată prin Directiva 2008/52/CE în toate statele membre, doar 57% dintre români au auzit de această modalitate alternativă de rezolvare a disputelor, se arată într-un sondaj de opinie realizat anul acesta de IRES.

Același raport arată că românii confundă profesia de mediator cu cea de avocat, procuror, judecător sau chiar polițist. Aceștia ar apela la mediator în caz de divorț, partaj, conflicte de familie, conflicte de muncă și conflicte comerciale, și majoritatea ar plăti pentru aceste servicii până în 700 lei.

La peste 5 ani de la adoptarea Directivei, în ciuda multiplelor beneficii pe care le oferă medierea în cauzele civile și comerciale, aceasta este în mai puțin de 1% din cazuri în UE, se arată într-un studiu de impact al Comisiei pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European, dat publicității la începutul anului. Totodată, raportul realizat între costurile unui proces în instanță și costurile medierii, studiul relevă că acestea din urma sunt cu 60% mai mici.

Medierea este slab promovată în România, dar avantajele sunt multiple

Specialiștii au și o explicație cu privire la faptul că doar un procent foarte mic apelează la mediator înainte să ajungă în instanță: lipsa de informare asupra avantajelor medierii și a afectelor ce se nasc în urma acordului de mediere. Din experiență pot spune că atunci când parțile ajung la sedința de informare și le sunt explicate avantajele și beneficiile procedurii de mediere, acestea din urma aleg medierea ca metoda alternativa pentru solutionarea conflictului. Putem privi cu optimism impactul viitor al medierii în condițiile în care aceasta s-ar promova mai mult în randul populatiei și în interiorul companiilor. Totodată,  autoritațile ar trebui să încurajeze această metodă de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, deoarece asigură o solutionare extrajudiciară și rapidă a litigiilor.

Mediatorul nu judecă sau dă sentințe, ci rezolvă conflicte Continuarea

Cum merge medierea ?

Se vehiculeaza de ceva timp o statistica care pe noi ne-a pus pe ganduri: in 2013, Romania a inregistrat un numar record in istoria instantelor – 3.300.000 procese pe rol.

Din perspectiva judecatorilor, aceasta cifra reprezinta un volum de munca imens. Pentru avocati, juristi, mediatori, cifra reprezinta insa o piata cu un potential urias, capabila sa sustina desfasurarea activitatii tuturor. Cu toate acestea, realitatea pare sa contrazica acest lucru, din moment ce liber profesionisti ai domeniului juridic reclama o stagnare a veniturilor intr-o perioada cand piata, conform statisticilor, era in crestere. Din perspectiva avocatilor, volumul de munca se concentreaza oare in zona marilor case de avocatura? Din perspectiva mediatorilor, conflictele deferite instantei nu sunt mediabile?

Articolul nostru isi propune sa analizeze situatia actuala si sa dezvaluie elemente importante in desfasurarea medierii ca profesie liberala.

Din acest motiv, am urmarit activitatea instantelor pe parcursul a 3 zile. Intre 10 si 12 iunie 2014, am colectat date despre toate procesele aflate pe rolul principalelor instante (Curte de Apel, Tribunal si judecatorii) din Bucuresti. A rezultat o analiza edificatoare, un instrument propice celor care vor sa afle, printre altele:
– Cate dosare se judeca intr-o zi? / Care este dimensiunea pietei juridice in 2014?
– In ce stadiu procesual se afla? / Care este potentialul de dezvoltare al pietei?
– Care sunt materiile juridice cel mai des intalnite? / Care este domeniul cu cel mai mare potential de exploatare?
– Care sunt instantele cele mai solicitate? / Unde are justitiabilul sanse, cel putin in teorie, de a finaliza mai rapid un proces?

Si iata si ceea ce a rezultat in urma centralizarii tuturor informatiilor: Continuarea

Ce poţi face dacă banca vinde creanţa unei societăţi de recuperări creanţe ?

Practica arată că, în ultima perioadă, din ce în ce mai multe persoane se confruntă cu situaţia cedării creanţelor de către banca unor societăţi de recuperare.

Mecanismul cesiunii către SRL-ul subsidiara a băncii funcţionează conform următoarei scheme: banca mama declară creditul că fiind neperformant, îşi constituie provizion de risc, dar nu trece la executarea silită şi nici nu îl trimite în insolventa, ci vinde creanţa unei filiale pe care o deţine în proporţie de 100% (sau unui alt SRL deţinut 100% de bancă mama a băncii în cauză); vânzarea creanţei către propria filială (adică, trecerea acesteia “într-un buzunar într-altul”) sau către o afiliată se face la preţuri cam de 10% din valoarea nominală, preţ pe care filiala/afiliata îl plăteşte cu un credit pe care, de cele mai multe ori, i-l acorda chiar bancă.

Cesiunea de creanţe este operaţiunea prin care creditorul (cedent) transmite în mod voluntar, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, dreptul de creanţa unei alte persoane (cesionar) care devine astfel creditor în locul său şi va putea încasa de la debitor creanţa cedată.Contabilizarea contractelor de cesiune a creanţelor la cesionar (persoana care a preluat creanţele) trebuie făcută în funcţie de clauzele specific fiecărui contract.

ATENŢIE!

În toate cazurile, dacă nu s-a convenit expres asupra unei cesiuni parţiale, cesionarul devine titular al creanţei pentru totalitatea ei.

Odată cu dreptul de creanţă, cesionarul dobândeşte, prin efectul cesiunii şi în lipsa oricărei stipulaţii exprese în acest sens, toate drepturile, accesoriile şi garanţiile de orice natură ale creanţei cesionate. Dacă nu s-a convenit altfel, dobânzile şi orice alte venituri aferente creanţei, devenite scadente, dar nepercepute încă de cedent, revin cesionarului, cu începere de la data cesiunii. Continuarea

De la justiția de acum 10 ani la justiția de peste 10 ani

Elaborarea acestui scurt studiu asupra reformei justiției vine într-un moment deosebit: în luna septembrie 2014 se împlinesc 10 ani de când au intrat în vigoare legile din pachetul de reformă a justiției care au schimbat covârșitor modul de organizare și de funcționare a justiției românești. Acest moment trebuie celebrat cum se cuvine. România de azi se datorează vizionarilor de atunci. Mă întreb dacă azi sunt vizionari ai României de peste 10 ani.

1. Schimbări postdecembriste în sistemul de justiție

Un regim de teroare a dominat societatea românească în perioada de după cel de-al doilea război mondial nu numai din cauza instituirii unui nou sistem politic, cât mai ales a eliminării oricărei bariere de natură judiciară a abuzurilor administrației și a celorlalte două puteri.

Revenirea la un sistem de justiție modern și funcțional a părut, astfel, ca fiind ceva firesc după înlăturarea dictaturii. Reforma a început, așadar, imediat după evenimentele din ’89 și ea a privit deopotrivă arhitectura sistemului și substanța drepturilor: se abrogă pedeapsa capitală (1989), se fac modificări ale principalelor coduri, când se reintroduc calea de atac a apelului și curțile de apel (1993), apare legea de organizare judecătorească (1992), a Curții de Conturi (1992), de organizare a avocaților (1995), a notarilor publici (1995), a practicienilor în insolvență (1999), a executorilor judecătorești (2000), a consilierilor de probațiune (2000), a activității de expertiză tehnică (2000), a consilierilor în proprietate industrială (2000), a procurorilor și a poliției anticorupție (2002), a consilierilor juridici (2003), a procurorilor și poliției care luptă împotriva crimei organizate (2004), a poliției judiciare (2004), a medierii și mediatorilor (2006), a consilierilor de integritate (2007), etc.

2. Justiția anterioară anului 2004

Evident, cea mai importantă reformă a justiției este cea a magistraturii, care a început în urmă cu 10 ani. Continuarea

Tipuri de conflicte interpersonale

Conflicte interpersonale

2.1. Trăsături generale

2.2. Categorii de relaţii şi conflicte interpersonale

Conflicte la locul de muncă

2.1. Situaţii cu caracter conflictual

2.2. Relaţii de muncă verticale şi orizontale

 

Ne putem imagina conflictele în cercuri concentrice, care radiază spre exterior dinspre individ: relaţiile cele mai apropiate (de ex. mariajul), familie, prieteni, colegi de muncă, vecini, cunoştinţe, contacte de afaceri. Unele c. sunt foarte apropiate, intime şi personale; altele sunt mai obiective, distante şi impersonale. Deşi teoriile şi principiile generale ale r.c. pot fi aplicate tuturor c., domeniile particulare ale c. ridică întrebări, probleme şi chestiuni particulare care reclamă o atenţie specială.

                       Cap. I.

 

  1. Conflicte interpersonale

 

1.1. Trăsături generale

 

Importanţa lui pentru individ este direct proporţională cu intensitatea relaţiei; cu cât individul este mai îngrijorat de perspectiva încheierii relaţiei, cu atât conflictul va fi mai puternic. C. interpersonal variază de la cele dintre oamenii cu relaţii de durată casnice şi sexuale (inclusiv căsătoria), la cele dintre prietenii apropiaţi, la cele dintre colegii de muncă şi cunoştinţele. şi la cele dintre oameni care nu se cunoşteau până în momentul conflictului.

Adesea, acest gen de c. are ca obiect “regulile” relaţiei, adică modul în care fiecare parte ar trebui să se poarte faţă de cealaltă. Deşi relaţiile sociale au reguli, rareori acele reguli sunt explicite. Chiar şi într-o relaţie ca mariajul, care este definită legal şi social, regulile care se aplică fiecăruia într-un anume mariaj nu sunt clar specificate. Ambii parteneri au idei personale despre mariaj şi despre felul cum trebuie să se poarte fiecare partener, dar aceste presupuneri nu sunt niciodată discutate şi negociate împreună. În ultima vreme au apărut şi excepţii; în special în SUA sunt cupluri care, înainte de căsătorie, încheie contracte în care specifică cele mai importante reguli ale relaţiei lor. Totuşi, nici chiar aceste contracte nu pot prevedea toate situaţiile.

Conflictul poate surveni cînd una din persoanele implicate într-o relaţie, apropiată sau distantă, simte că cealaltă a încălcat regulile. În unele cazuri cealaltă persoană va fi cunoscut regulile, întrucât acestea fuseseră acceptate de ambii parteneri; dar în multe cazuri cealaltă persoană fie că nu le-a cunoscut, fie că nu le acceptase aşa cum fuseseră ele prescrise de persoana cu care avea relaţia. Ele pot avea un conflict pentru că au încălcat fără să ştie nişte reguli nerostite.

Intensitatea, importanţa şi investiţia. Relaţiile interpersonale variază în funcţie de intensitate, importanţă şi investiţie. Intensitatea se referă la forţa emoţională a relaţiei, care poate urca de la una neutră (oameni cu care ai avut de-a face întîmplător la muncă), la alta puternică (o persoană cu care ai o relaţie romantică îndelungată). Importanţa: valoarea relaţiei pentru participanţi, exprimată, de ex., în sprijinul emoţional sau financiar. Investiţia în relaţie include costurile financiare, timpul, implicarea emoţională sau cantitatea de afirmare publică.

Cu cât o relaţie are valori mai mari la cei trei indicatori, cu atât într-un conflict  presiunea, stressul, proiecţia şi riscul sunt mai puternice. Oamenii discută rareori despre percepţiile lor privind intensitatea, importanţa şi investiţia în relaţie şi despre căile prin care aceste percepţii se schimbă în timp şi după împrejurări.

Conflicte specifice diferitelor stadii ale relaţiilor. Conflictele apar în special în stadiile cheie ale relaţiilor: iniţierea, menţinerea, schimbarea şi încheierea. Iniţierea desemnează stabilirea relaţiei, stabilirea regulilor şi asumarea rolurilor. Menţinerea se referă la procesul de a face ca relaţia să existe şi la a face faţă presiunilor externe şi interne. Schimbarea, care apare ca reacţie la presiunile interne sau externe, este cauza cea mai importantă a conflictului, în special cînd schimbările nu sunt discutate şi acceptate împreună. Deşi deseori relaţiile se încheie ca rezultat al conflictului, procesul încheierii în sine (cînd relaţia încetează de a mai exista în forma prezentă) adesea cauzează conflictul. Conflictul, cînd este rezolvat eficient, poate să întărească şi să stabilizeze relaţia; chiar şi cînd relaţia se încheie, poate apărea o nouă relaţie, pozitivă.  Încheierea unei căsătorii duce de cele mai multe ori la dizolvarea vechii relaţii şi la dezvoltarea unei relaţii puternice de ostilitate, bazată pe conflictul nerezolvat, în vreme ce ea ar putea să ducă la o stare de libertate individuală sau la o nouă relaţie, pozitivă.

Conflictele pot fi diferite pentru persoana care iniţiază şi pentru cea care răspunde: de ex., persoana care începe o discuţie despre relaţia care tocmai se schimbă şi persoana care este abordată în acea discuţie pot avea concepţii diferite despre ceea ce se întîmplă.

Conflictele care ţin de schimbare. Cauze mai speciale al c. din relaţiile interpersonale sunt crizele de viaţă, rolurile schimbătoare ale părţilor, interdependenţa schimbătoare a părţilor, şi implicarea unei a treia părţi. Crizele vitale includ moartea unor persoane apropiate unuia din parteneri, pierderea locului de muncă, probleme financiare, pensionarea, boli grave şi mutări la distanţe mari. Schimbarea rolurilor poate include rolurile care se schimbă ca rezultat al crizelor vitale (de ex., o femeie care devine susţinătorul financiar al familiei sale ca urmare a şomajului prelungit al soţului), sau al schimbării nevoilor sau expectaţiilor (de ex., manifestarea unui nou interes sau asumarea unei noi cariere), sau al deciziei personale de a adopta un alt stil sau rol în cadrul relaţiei. Schimbarea interdependenţei survine cînd un partener care a fost dependent de celălalt (financiar sau emoţional), caută sau dobîndeşte mai multă independenţă (de ex., un copil care creşte); poate fi vorba şi de un partener care devine mai dependent. Implicarea unei terţe părţi poate varia de la naşterea unui copil într-un cuplu, până la o relaţie sexuală sau prietenie profundă cu cineva din afara relaţiei, sau la critici din partea celor din afară.

 

1.2. Categorii de relaţii şi conflicte interpersonale Continuarea

Tehnici de influenţare a celuilalt

NEGOCIEREA

Partea a III-a

 

  1. Precizări introductive
  2. Tehnici simple de influenţare a celuilalt

 

 

  1. Precizări introductive

 

Aceste tehnici constau în crearea unor situaţii psihosociale de influenţare a gândirii şi /sau comportamentului şi /sau afectivităţii partenerului. Sunt căi ocolite de a determina o persoană să facă ceea ce n-ar fi făcut de la sine, spontan sau ca răspuns la cererea directă. Tehnicile numite aici “de negociere” sunt folosite atât în negocierea formală, declarată şi recunoscută ca atare, cât şi în viaţa cotidiană, în relaţiile umane de zi cu zi, unde termenul preferat se pare că este cel de manipulare. În plus, ele sunt utilizabile şi în alte procese în care o persoană o influenţează pe alta: educaţia şi leadership-ul şi /sau managementul (conducerea).

Specificul acestor tehnici de influenţare constă nu doar în a-i face pe oameni să se supună voinţei celuilalt, dar supunerea lor este liber consimţită, ei păstrându-şi un puternic sentiment de liberă opţiune, de libertate şi autonomie.

            Conducerea democratică, leadership-ul necesită manipularea, în pofida puterii formale deţinute de şef. Dar exercitarea pură a puterii (comanzi şi subalternul trebuie să se supună) este dură, induce la cei dominaţi senzaţia de arbitrariu din partea şefului şi de lipsă de control al evenimentelor din partea subordonatului, sentimente ce împiedică dezvoltarea şi afirmarea simţului responsabilităţii şi al autonomiei. Un individ nu poate fi pe deplin liber ca             cetăţean şi supus ca muncitor sau student. Implicarea subalternilor individuali şi a grupurilor organizaţiei în actele de decizie, supunerea liber consimţită şi acceptată la nişte hotărâri cu care eşti de acord este indispensabilă culturii actuale.

            Excluzând exercitarea vreunei forme ale puterii sau a unor mijloace eficiente de presiune, tehnicile de “manipulare” sunt, de asemenea, disponibile celor care nu dispun de putere, de fapt este singurul mod în care oamenii fără putere pot obţine de la alţii ceea ce vor sau, invers, se pot opune puterii. De fapt, fiecare dintre noi aşteptăm un anumit comportament, avantajos pentru noi, de la oameni asupra cărora nu avem nici putere, nici mijloace de presiune.

Psihologia angajamentului, teorie explicativă pentru unele manipulări ale comportamentului.

Continuarea

Procesualitatea negocierii

NEGOCIEREA

Partea a II-a

Procesualitatea negocierii

 

  1. Comunicarea în negociere
    • Comunicarea verbală
    • Comunicarea nonverbală
  2. Pregătirea negocierii
  3. Desfăşurarea negocierii
  4. Situaţii dificile în negociere
    • Adversarul refuză să negocieze
    • Adversarul nu joacă fair-play
      • Cum procedezi când adversarul atacă
      • Cum te aperi de trucurile adversarului

4.3. Adversarul face obiecţii la propunerile noastre

 

1. Comunicarea în negociere

 

1.1.  Comunicarea verbală

Cei mai mulţi ignorăm faptul că prin denotaţia, sensul cuvintelor noi transmitem doar un infim procentaj din mesaj şi ne comportăm ca şi cum cuvintele ar putea să reflecte în întregime faptele (Ex.: modul de a spune “Mulţumesc” poate spune mai mult decât sensul literar al cuvântului.) Conotaţiile sunt mai numeroase şi mai expresive decât denotaţia, sensul din dicţionar.

 

  • Cuvintele “magice” într-o negociere sunt cele simple, precise, pozitive şi concrete.
  • Propoziţiile: scurte şi cu o anumită pauză între ele, pentru a-i permite ascultătorului să le asimileze şi /sau a interveni, dacă doreşte.
  • Nu folosiţi: expresii triviale; porecle şi termeni peiorativi (jidan, cioroi); ticuri verbale (“Ştii?” “OK”, “Deci”); expresii pitoreşti de argou, onomatopee (Ihî, Eee).
  • Folosiţi jargonul (limbaj utilizat de a categorie socială şi /sau profesională), căci acesta vă conferă prestanţă şi credibilitate. Dar cu decenţă, pentru a fi înţeles de celălalt.
  • Pauzele sunt bune pentru a sublinia ideea precedentă. Pauzele prea lungi obosesc şi irită.
  • Vocea este definită de ritm, volum şi ton. De obicei nu suntem conştienţi de efectele vocii noastre (nici nu ne-o recunoaştem într-o înregistrare). Înregistraţi-vă o convorbire cu prietenii, colegii sau o conversaţie telefonică şi apoi ascultaţi-vă vocea.
  • Nu vorbiţi: tăios; cu voce albă, inexpresivă, uniformă şi plicticoasă; prea repede sau prea lent; prea tare sau şoptit (adaptaţi volumul vocii la mărimea încăperii şi a grupului). Atenţie la vocea piţigăiată şi la cea precipitată, care înghite silabe – ambele reduc capacitatea de a fi înţelese. Emoţiile ne modifică vocea: teama ne face voce piţigăiată, furia o face stridentă.

1.2. Comunicarea nonverbală

În folosirea vocii, aplicaţi trei reguli: Continuarea

Conceptul de negociere

NEGOCIEREA

Partea I

Conceptul de negociere

 

  1. Negocierea, modalitate de rezolvare a conflictelor
    • Ce este negocierea
    • Ce nu este negocierea
  2. Litigii negociabile şi elemente nenegociabile
    • Când negociem
    • Când nu negociem
  3. Tipuri de negociere
  4. Caracteristici ale negocierii
    • Principii ale negocierii
    • Tipuri de strategii
    • Negocierea ca modalitate de decizie
  5. Negociatorul
    • Calităţile negociatorului
    • Tipuri de negociatori

1. Negocierea, modalitate de rezolvare a conflictelor

1.1. Ce este negocierea

 

Nu trebuie să identificăm negocierea cu însăşi rezolvarea conflictului, ci doar cu o parte a acestuia. Unele conflicte pot fi rezolvate şi fără negociere. Unele negocieri nu sunt destinate rezolvării conflictelor (vezi negocierea-proiect).

O definiţie largă vede negocierea ca pe o formă de comunicare umană bazată pe dialog, în care două sau mai multe părţi aflate în dezacord urmăresc să ajungă la o înţelegere (acord) care rezolvă o problemă comună. Mai analitică, definiţia de mai jos include 6 elemente-cheie:

Negocierea este o activitate care pune faţă în faţă doi sau mai mulţi actori care, confruntaţi simultan cu divergenţe şi cu interdependenţe (premise ale intereselor comune), preferă  (sau găsesc oportun) să caute de bună voie o soluţie reciproc acceptabilă care să le permită să creeze, să menţină sau să dezvolte o relaţie.

  • Faţă-în-faţă: implică o formă de comunicare directă sau indirectă (prin “media” modernă: videotelefon, televiziune).
  • Existenţa divergenţelor. Acestea pot merge de la simple interpretări sau percepţii diferite, la interese opuse, la conflicte de valori sau conflicte declarate. Divergenţa semnifică: diferendul, dezacordul, litigiul, contenciosul şi de la conflictele declarate sau latente pînă la cele referitoare la confruntarea intereselor nonconcordante sau chiar pînă la cele privind confruntarea de poziţii, de vederi sau, în fine, cele privind explorarea sau partajarea unei resurse, a unui proiect sau a unei dificultăţi de interes mutual. Ea poate acoperi diverse categorii de situaţii: interesele, definite în termeni de nevoi; scopurile sau obiectivele; faptele (şi interpretarea acestora); metodele; statusuri şi roluri; valori.
  • Existenţa interesului comun, prin constatarea unei interdependenţe: fiecare actor poate acţiona (realiza un proiect, încheia un contract sau lichida un conflict) numai printr-un acord cu celălalt (sau ceilalţi).
  • Recunoaşterea acceptabilităţii de către fiecare: a) a soluţiei incluse în acord; b) a negocierii însăşi.
  • Voinţa de a rezolva: este posibil să se dorească o simplă promisiune de a întreprinde o acţiune ulterioară sau doar o revedere.
  • Natura soluţiei căutate: compromisul simplu, schimbul reciproc de concesii, adăugarea de compensaţii, crearea de variante noi şi /sau inovarea sau transformarea obiectului sau situaţiei negociate.

În negociere participanţii avansează de la perceperea reciprocă drept oponenţi, la munca împreună în calitate de colaboratori. Aceasta nu înseamnă că ei trebuie să se placă unul pe altul, să se aprobe sau să fie de acord ci presupune recunoaşterea nevoilor minimale şi a scopurilor comune şi acceptarea unui anumit nivel de bază al cooperării.

 

1.2  Ce nu este negocierea

Continuarea

Translate this site:

ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP - STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR - Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la: Contact -Tel:0768.511.900

e-mail:

mediatormustateanu@gmail.com

carti-de-vizita-mediator1
Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.

Follow Mediator Bucuresti

octombrie 2014
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Sep    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Intrebarea mediatorului:

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...
PROGRAM MEDIERE BUCURESTI