Consfințirea înțelegerii părților din acordul de mediere de către instanța de judecată, în lipsa consimțământului tuturor părților

Acordul de mediere este înscrisul sub semnătură privată încheiat de părți în fața mediatorului, potrivit art. 58 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, prin care se soluționează pe calea amiabilă a medierii un litigiu între părți, nededus spre soluționare instanței de judecată (deși medierea poate avea loc și în cazul unui litigiu aflat pe rolul instanței, conform art. 61 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator) și având ca obiect, potrivit art. 601, coroborat cu art. 64 alin. (1) și 67 alin. (1), (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, conflicte în materie civilă sau penală, cuprinzând următoarele domenii:
- protecţia consumatorilor, când consumatorul invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a achiziţionării unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectării clauzelor contractuale ori garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi operatorii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute în legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor;

– continuarea căsătoriei, partajul de bunuri comune, exerciţiul drepturilor părinteşti, stabilirea domiciliului copiilor, contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor, orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii;

- posesia, grăniţuirea, strămutarea de hotare, precum şi orice alte litigii care privesc raporturile de vecinătate;

- răspunderea profesională, respectiv cauzele de malpraxis, în măsura în care prin legi speciale nu este prevăzută o altă procedură;

– litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale de muncă;

– litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, cu excepţia litigiilor în care s-a pronunţat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă, a acţiunilor referitoare la registrul comerţului şi a cazurilor în care părţile aleg să recurgă la procedura prevăzută la 1.013-1.024 sau la cea prevăzută la art. 1.025-1.032 din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Continuarea

Admisibilitatea stingerii, pe calea medierii, a litigiului având ca obiect constatarea încadrării în grupa superioară de muncă

”Atât timp cât părţile au înţeles să stingă litigiul pe cale amiabilă, apelând în prealabil la procedura medierii, constând în derularea unor negocieri care au avut loc între părţi în raport de pretenţiile formulate de către intimaţii petenţi, iar în urma derulării procedurii de mediere a fost încheiat acordul de mediere semnat de către toate părţile înseamnă că în realitate un asemenea acord constituie prin însăşi natura sa un înscris care atestă manifestarea de voinţă a părţilor contractante de a-şi recunoaşte reciproc anumite drepturi şi obligaţii, acord încheiat pe baza unor acte, a unui raport de expertiză extrajudiciară şi în cuprinsul căruia nu există niciun element de natură să aducă atingere legii şi ordinii publice.
De altfel, în condiţiile în care părţile au încheiat un acord de mediere în vederea soluţionării pe cale amiabilă a litigiului, a neînţelegerilor care au existat cu privire la recunoaşterea în favoarea intimaţilor a unor grupe superioare de muncă, iar acest acord de mediere a fost semnat deopotrivă de toate părţile contractante, demonstrând manifestarea de voinţă a acestora, având capacitate de dispoziţie, obiectul supus înţelegerii fiind clar determinat, stabilindu-se scopul pentru care a fost încheiat acordul, clauzele contractuale convenite de către părţi, înseamnă că nu există niciun impediment legal de a se pronunţa o hotărâre judecătorească care să consfinţească o asemenea înţelegere a părţilor, mai ales că instanţele judecătoreşti nu au dreptul să analizeze fondul dreptului care a făcut obiectul înţelegerii dintre părţi, materializat prin încheierea acordului de mediere, să stabilească dacă petenţii persoane fizice au dreptul sau nu la recunoaşterea anumitor grupe superioare de muncă, dacă sunt îndeplinite sau nu condiţiile stabilite de HG nr.261/2001, de alte acte normative care reglementează încadrarea salariaţilor în anumite grupe superioare de muncă.
Mai mult chiar, din cuprinsul considerentelor sentinţei reiese că în primă instanţă a avut loc o verificare a dreptului dedus judecăţii care a făcut obiectul încadrării petenţilor- persoane fizice în anumite grupe superioare de muncă, în baza Acordului de Mediere, fără să se ţină seama că instanţa de fond nu era competentă din punct de vedere material să verifice în ce măsură devin aplicabile HG nr.261/2001, alte acte normative aplicabile în domeniul dreptului muncii, conţinutul propriu zis al raportului de expertiză, actele care au stat la baza efectuării acestuia, dacă petenţii persoane fizice pot pretinde sau nu încadrarea în anumite grupe superioare de muncă pe cale judecătorească, depăşindu-şi evident competenţa, limitele cererii cu care a fost învestită constând în pronunţarea unei hotărâri de expedient care să consfinţească înţelegerea părţilor, mai ales că instanţa de fond nu a stabilit în cuprinsul considerentelor existenţa unor clauze de natură să aducă atingere legii şi ordinii publice în ceea ce priveşte Acordul de Mediere, ci, dimpotrivă, a constatat că petenţii intimaţi nu ar avea dreptul la încadrarea de către recurentă în anumite grupe superioare de muncă menţionate în Acordul de Mediere, încălcând dispoziţiile legale în materie, limitele cererii cu care a fost învestită şi implicit competenţa materială.
Astfel, în mod nelegal instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt şi a respins cererea privind recunoaşterea grupelor I/a II-a de muncă în raport de Acordul de Mediere fără să ţină seama că în realitate nu avea dreptul să cenzureze conţinutul propriu zis al acordului de mediere încheiat între părţi în ceea ce priveşte dreptul în sine al intimaţilor la încadrarea în anumite grupe superioare de muncă, ci, pur şi simplu, să verifice dacă acordul de mediere îndeplineşte condiţiile de fond şi de formă specifice unui act juridic încheiat de părţile contractante, respectiv capacitatea de a contracta, obiectul acordului, consimţământul părţilor, cauza, inexistenţa unor elemente de natură să nu aducă atingere ordinii şi liniştii publice, ţinându-se seama de disp.art.63 din Legea nr.192/2006 modificată, art.438 şi urm. NCPC.
Susţinerile recurentei în sensul că în cuprinsul considerentelor au fost invocate împrejurări străine de natura cauzei, fiind reproduse texte de lege fără o interpretare a acestora în raport de cauza dedusă judecăţii, înlăturându-se eronat raportul de expertiză fără să se solicite informaţii expertului, părţilor şi că potrivit disp.art.59 alin.2 din Legea nr.192/2006 părţile au dreptul să se înfăţişeze la instanţa judecătorească pentru a solicita pronunţarea unei hotărâri care să consfinţească înţelegerea lor, având dreptul să apeleze în prealabil la procedura medierii, sunt justificate întrucât, într-adevăr, instanţa de fond şi-a depăşit competenţele, limitele cererii cu care a fost învestită, analizând dispoziţiile legale care reglementează încadrarea salariaţilor în anumite grupe superioare de muncă, iar, în speţă era obligatoriu să se ţină seama în primă instanţă de dispoziţiile sus menţionate care conferă părţilor dreptul de a solicita instanţelor judecătoreşti consfinţirea pe cale judecătorească a înţelegerii în temeiul căreia au fost clarificate neînţelegerile dintre părţi şi nicidecum să se procedeze la analizarea în sine a fondului dreptului care a făcut obiectul acordului de mediere.
Motivele invocate de către recurentă, conform cărora în baza disp.art.59 din Legea nr.192/2006, art.438-441 NCPC judecătorul verifică dacă la momentul încheierii acordului de mediere au fost respectate condiţiile prevăzute de lege pentru întocmirea acordului, dispoziţii aplicabile şi în cazul litigiilor de muncă izvorâte din modalitatea de derulare a raporturilor de muncă, sunt întemeiate deoarece instanţa de fond avea obligaţia să verifice dacă acordul de mediere îndeplineşte condiţiile cumulative specifice unui contract şi nicidecum să analizeze în ce măsură intimaţii au dreptul sau nu la acordarea unor grupe superioare de muncă, dispoziţiile legale aplicabile raporturilor juridice derivând din contractele de muncă încheiate la un moment dat între părţi.
Criticile recurentei în sensul că în baza disp.art.59 din Legea nr.192/2006 acordul de mediere constituie un înscris sub semnătură privată care trebuie să îndeplinească doar condiţiile generale de fond ale unui contract, respectiv capacitatea părţilor, obiectul, consimţământul, cauza, datele de identificare ale părţilor, clauzele înserate în contract, stingerea conflictului, întinderea obligaţiilor asumate de părţi, termenele în care acestea se obligă, judecătorul având doar dreptul să verifice îndeplinirea cumulativă a acestor condiţii, sunt fondate întrucât în condiţiile în care Acordul de Mediere constituie prin însăşi natura sa un contract, instanţele judecătoreşti au obligaţia să verifice pe cale judecătorească dacă acesta îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile codului civil, ale codului de procedură civilă, referitoare la valabilitatea unui contract sinalagmatic şi nicidecum să procedeze la verificarea în sine a fondului dreptului dedus judecăţii, dacă intimaţii au dreptul să fie încadraţi în grupele superioare de muncă recunoscute de către recurentă.
În raport de aceste considerente, tribunalul, constatând că sentinţa este nelegală, fiind dată cu încălcarea, aplicarea greşită a normelor de drept material, cuprinzând motive străine de natura cauzei prev de disp. art.488 pct.6,8 NCPC , în baza disp.art.496, 498 NCPC, va admite recursul şi va casa în tot sentinţa recurată şi reţinând cauza spre soluţionare cu evocarea fondului, va lua act în baza disp.art. 59, art.61 din Legea nr.192/2006 modificată, art.438-441 NCPC de Acordul de Mediere.” (Tribunalul Prahova, Decizia nr. 1408/2014, portal.just)

Sursa:http://www.legal-land.ro/admisibilitatea-stingerii-pe-calea-medierii-a-litigiului-avand-ca-obiect-constatarea-incadrarii-in-grupa-superioara-de-munca/

Taxa de timbru în medierile de partaje şi moşteniri se înjumătăţeşte

În cazul în care aveţi o neînţelegere cu privire la partajul bunurilor dobândite în timpul căsătoriei sau o dispută între membrii familiei, asupra dezbaterii unei moşteniri, cea mai avantajoasă formă de soluţionare este medierea.

De ce? 

1. Pentru că, dacă se ajunge la Acordul de mediere, taxa de timbru care urmează să fie plătită, în cazul judecării în Instanţă, se înjumătăţeşte.

2. Prin medierea părţilor, asistată de o a treia persoană(mediatorul) multe dintre reproşurile pe care şi le aruncă cei implicaţi în conflict sunt aplanate deseori, privite dintr-o altă perspectivă şiajungându-se la un comportament cooperant, faţă de cel agresiv, de la începutul medierii. Am învăţat, din situaţiile diferite pe care le-am parcurs, că omul are tendinţa să-i pedepsească pe cei care l-au făcut să se simtă neiubit şi nerespectat, chiar trădat. Şi primul lucru pe care-l poate face este să nu cedeze la nici o rugăminte a acestora/ acestuia (dacă este soţ sau soţie) crezând că astfel îşi exercită puterea asupra lor/ lui/ ei. Ceva de genul: ”ei, lasă că vă arăt eu cine are ultimul cuvânt!”

Când însă mediatorul îl determină să privească lucrurile şi din unghiul de vedere al celorlalţi, al rudelor, al partenerului de viaţă etc. înspre care de obicei se arată cu degetul, ca fiind vinovaţii, fără a Ii se da vreo şansă, apare îndoiala că s-au încercat chiar toate soluţiile aflate la îndemâna lor, pentru a-şi îndeplini fiecare obiectivele în blocajul pe care îl reprezinta un conflict. Şi dacă mediatorul ştie să separe latura emoţională a unei dispute de cea pragmatică, în care toţi au de îndeplinit nişte obiective personale, atunci devine foarte clar că cea mai bună soluţie este cea raţională şi se află chiar în mijlocul opţiunilor pe care ei le găsesc.  Continuarea

Pași spre medierea obligatorie în Uniunea Europeană?

La 26 februarie 2015, Parlamentul European a făcut public un Raport privind starea justiției în Europa, raport ce cuprinde și un capitol dedicat medierii și aplicării acestei proceduri în statele membre.

Giuseppe de Palo este autorul raportului în ceea ce privește medierea în lumina aplicării Directivei 2008/52/EC. Acesta descrie în Raport potențialul medierii ca procedură de soluționare a litigiilor (prin raportul cost, timp și bani – mediere și instanțe judecătorești), dar și paradoxul că, deși avantajele medierii sunt incontestabile, statele membre nu au reușit să stimuleze medierea și numărul de medieri efective.

Italia este exemplul cel mai bun privind medierea obligatorie înainte de a face orice demers în fața unor instanțe civile ori comerciale, numărul de medieri ajungând la peste 200.000 de cazuri pe an. În alte state, numărul de medieri este scăzut și insignifiant în comparație cu numărul mare de dosare pe rolul instanțelor înregistrate anual.

Rezultatele modeste privind medierea sunt raportate la numărul mic de medieri pe an și la numărul de milioane de dosare civile înregistrate anual pe rolul instanțelor judecătorești în toate statele membre. Ceea ce dorește Directiva Europeană privind medierea este o balanță/un echilibru între numărul de procese de mediere și procese judiciare. Un echilibru între cazurile mediate și cazurile judecate.

Cât privește medierea obligatorie, raportorul explică faptul că medierea duce la o economie considerabilă de timp și bani, atât pentru părțile din conflict, cât și pentru stat, iar numărul de medieri și, implicit, economia în fapt a acestor resurse, s-ar putea realiza printr-o procedură obligatorie de mediere. Continuarea

Inaplicabilitatea unui acord de mediere prin care se derogă de la o normă imperativă

Legea nr. 330/2009 a instituit un sistem de salarizare obligatoriu, imperativ, din care nu face parte sporul de dispozitiv pentru categoriile de funcţionari publici din care fac parte recurenţii. Este clar faptul că disp. Notei 1 la Anexa III/2 din Legea nr. 330/2009 referitoare la sporul de dispozitiv nu sunt aplicabile recurenţilor.
Aşadar, sporul nu mai poate fi acordat ulterior datei de 31.12.2009, deoarece Legea nr. 330/2009 interzice acest lucru. Nici începând cu 01.01.2011 sporul nu poate fi acordat, deoarece art. 1 alin. 2 Legea nr. 284/2010 limitează sporurile la cele prevăzute de respectiva lege.
Prin Decizia nr. XXXVII/2009 pronunţată de ÎCCJ în cadrul unui recurs în interesul legii, s-au stabilit categoriile de personal bugetar care au dreptul la plata sporului de dispozitiv chiar şi până la data de 31.12.2009, or recurenţii nu fac parte din ele.
Faptul că a existat un acord de mediere între recurenţi şi intimată (angajatorul recurenţilor), chiar şi încuviinţat de instanţa de judecată, nu poate deroga de la dispoziţiile legale imperative, deoarece convenţia rămâne un acord al părţilor, fie şi verificat sumar sub aspect formal de instanţa de judecată, or de la o normă imperativă nu se poate deroga prin consimţământul părţilor. (Curtea de Apel Galați, Decizia nr. 8260 din 28.11.2014, portal.just.ro)

Sursa:http://www.legal-land.ro/inaplicabilitatea-unui-acord-de-mediere-prin-care-se-deroga-de-la-o-norma-imperativa/

Medierea litigiului având ca obiect constatarea încadrării în grupa superioară de muncă

”Atât timp cât părţile au înţeles să stingă litigiul pe cale amiabilă, apelând în prealabil la procedura medierii, constând în derularea unor negocieri care au avut loc între părţi în raport de pretenţiile formulate de către intimaţii petenţi, iar în urma derulării procedurii de mediere a fost încheiat acordul de mediere semnat de către toate părţile înseamnă că în realitate un asemenea acord constituie prin însăşi natura sa un înscris care atestă manifestarea de voinţă a părţilor contractante de a-şi recunoaşte reciproc anumite drepturi şi obligaţii, acord încheiat pe baza unor acte, a unui raport de expertiză extrajudiciară şi în cuprinsul căruia nu există niciun element de natură să aducă atingere legii şi ordinii publice.
De altfel, în condiţiile în care părţile au încheiat un acord de mediere în vederea soluţionării pe cale amiabilă a litigiului, a neînţelegerilor care au existat cu privire la recunoaşterea în favoarea intimaţilor a unor grupe superioare de muncă, iar acest acord de mediere a fost semnat deopotrivă de toate părţile contractante, demonstrând manifestarea de voinţă a acestora, având capacitate de dispoziţie, obiectul supus înţelegerii fiind clar determinat, stabilindu-se scopul pentru care a fost încheiat acordul, clauzele contractuale convenite de către părţi, înseamnă că nu există niciun impediment legal de a se pronunţa o hotărâre judecătorească care să consfinţească o asemenea înţelegere a părţilor, mai ales că instanţele judecătoreşti nu au dreptul să analizeze fondul dreptului care a făcut obiectul înţelegerii dintre părţi, materializat prin încheierea acordului de mediere, să stabilească dacă petenţii persoane fizice au dreptul sau nu la recunoaşterea anumitor grupe superioare de muncă, dacă sunt îndeplinite sau nu condiţiile stabilite de HG nr.261/2001, de alte acte normative care reglementează încadrarea salariaţilor în anumite grupe superioare de muncă. Continuarea

Consfințire acord de mediere. Competența teritorială

Stabilirea instanței competente să soluționeze cererea prin care se solicită consfințirea prin hotărâre judecătorească, a unui acord de mediere având ca obiect sistarea unei stări de indiviziune rezultate din succesiune cu privire la un imobil, se face prin raportare la dispozițiile art. 59 alin. (1) teza a 2 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, care reglementează o competenţă teritorială alternativă, aparţinând fie judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul oricare dintre părţi, fie judecătoriei în a cărei circumscripţie se află locul unde a fost încheiat acordul de mediere, această cerere neputând fi calificată ca fiind una în materie succesorală şi care să atragă competenţa instanţei locului situării imobilului, potrivit art. 118 NCPC. (ICCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1968 din 18 iunie 2014, www.scj.ro)

Evita conflictele la serviciu

Iesiri nervoase, colegi certareti, sefi neintelegatori, termene limita, stres, presiune… Uneori, atmosfera de la serviciu nu este tocmai placuta si de multe ori nu stim cum sa iesim din situatiile conflictuale ori cum sa le evitam. Cu o larga aplicabilitate, tehnicile comunicarii nonviolente sunt foarte eficiente si la serviciu.

Psychologies: Cum ne putem folosi la serviciu de comunicarea nonviolenta?

Monica Reu: Comunicarea nonviolenta, dezvoltata de doctorul in psihologie Marshall B. Rosenberg, porneste de la premisa ca tot ceea ce facem are ca scop implinirea nevoilor noastre. Mancam pentru a ne implini nevoia de hrana, studiem pentru a ne implini nevoia de evolutie etc.

Astfel, devine limpede ca mergem la serviciu tot pentru a ne implini nevoi importante: siguranta financiara, contributie, sens.

Comunicarea nonviolenta ne poate ajuta sa intelegem ce vrem noi de la un loc de munca, sa-i intelegem mai bine pe cei din jurul nostru, nevoile din spatele comportamentului lor si, astfel, sa solutionam mai usor situatiile tensionate sau de conflict, in beneficiul tuturor.

Cum putem sa ne controlam emotiile negative intr-o cearta cu seful sau colegii? Ce reactii sa avem? Continuarea

Investirea cu formulă executorie

I. Scurt istoric

Procesul civil parcurge în mod obișnuit, dar nu necesar, două mari faze, respectiv faza judecății propriu-zise – cognitio, după cum o denumeau juriștii romani – care se desfășoară în fața instanței de judecată și se sfârșește prin pronunțarea hotărârii definitive, precum și faza executării silite a hotărârii judecătorești (sau a altui titlu executoriu) – executio – fază în care apare organul de executare, a cărui activitate este controlată de instanță[1].

Executarea silită ca instituție juridică este cunoscută încă din epoca romană. În mod tradițional, în țara noastră executarea silită a fost considerată ca o procedură execuțională care se poate parcurge doar în baza unei autorizații prealabile, iar sub imperiul Codului de procedură civilă din 1865, executarea silită purta asupra bunurilor debitorului și se putea declanșa numai în baza unui act public învestit cu formula executorie prevăzută de lege[2].

În forma inițială a Codului de procedură civilă din 1865[3], art. 373 prevedea faptul că „nicio hotărâre a tribunalelor sau a curților nu se va putea executa de nu va fi învestită cu formulă executorie, prevăzută la art. 135, afară de hotărârile preparatorii și de hotărârile executorii provizorii, care se execută și fără formulă executorie”, iar art. 135 stipula că ”expedițiunile executorii ale hotărârilor ce au a se aduce la îndeplinire vor purta formula executorie, în chipul următor: „Noi (numele și pronumele Domnitorului) cu mila lui Dumnezeu și voința națională, Domn al Principatelor-Unite-Române la toți de față și viitori sănătate:” (Aici urmează textul hotărârii). „Dăm putere și ordonăm agenților administrativi să execute aceasta (deciziune sau sentință); procurorilor să stăruiască pentru a ei aducere la îndeplinire. Spre credință, prezenta sentință sau deciziune s-a sub-semnat de…” (urmează sub-scrierea judecătorilor).”

Astfel, scopul și funcțiunea juridică a formulei executorii se pot considera din două puncte de vedere:
1. pentru a da actului judecătoresc (sau autentic) consacrarea legală de titlu de execuțiune, cu alte cuvinte, pentru a-i fixa caracterul de act definitiv și irevocabil într-o procedură de execuțiune, și
2. pentru a da exemplarului pe care se aplică acea formulă valoarea unui titlu original, special, unic, în mâinile celui care a obținut recunoașterea unui drept
[4]. Continuarea

Ghidul de mediere penala

Translate this site:

ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP - STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR - Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la: Contact -Tel:0768.511.900

e-mail:

mediatormustateanu@gmail.com

carti-de-vizita-mediator1
Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.

Follow Mediator Bucuresti

mai 2015
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Apr    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Intrebarea mediatorului:

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...
PROGRAM MEDIERE BUCURESTI

Articole recente